În fiecare zi, 10-12 pacienți se prezintă în Ambulatoriu sau la Camera de Gardă a Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara cu suspiciunea de pneumonie comunitară. Am revenit la numărul de cazuri de dinainte de pandemie, iar „principalul factor este această imunitate scăzută a pacienților”, spune Gabriel Geru, medic primar pneumolog.
Echipa medicilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a prezentat Academiei de Științe Medicale din România mai multe măsuri care ar putea fi introduse drept bune practici în sistemul medical. Printre acestea se regăsesc îmbunătățirea relației pacient- medic și digitalizarea spitalelor.
Eveniment
O profesoară a ajuns la spital cu arsuri pe 30% din corp după ce a fost lovită de trăsnet pe un traseu montan din Padina, județul Dâmbovița. În incident, un copil a fost transportat la spital cu un traumatism la un membru inferior, potrivit DSU.
Eveniment
O mașină în valoare de aproximativ 80.000 de lei, căutată de autoritățile din Italia, a fost descoperită de polițiștii de frontieră în Punctul de Trecere a Frontierei Moravița. Autoturismul a fost indisponibilizat, iar oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările cazului.
Ştiri sportive
Spania, Portugalia și Elveția și-au asigurat biletele pentru optimile Cupei Mondiale 2026. Spaniolii au câștigat fără emoții, lusitanii au obținut calificarea dramatic, cu gol în prelungiri, iar duelul de gală din optimi va fi chiar Spania – Portugalia.
Ştiri din Timiș
Un bărbat în vârstă de 28 de ani din Timișoara, care a mai fost depistat conducând cu permisul suspendat, a fost prins din nou la volan de polițiștii locali. În încercarea de a scăpa de răspundere, acesta a făcut o manevră neobișnuită: s-a mutat pe scaunul din dreapta al mașinii, deși era singur în autoturism.
1
Ştiri din Timiș
A început Summer Sale, campania de reduceri în care fiecare membru al familiei își poate găsi ceva pe gustul său. Multe dintre locațiile tale favorite au dat deja startul promoțiilor, iar în catalogul online găsești informații despre ofertele disponibile, cât și inspirație pentru un look flawless.
Turism
Turiștii care aleg Grecia pentru vacanța de vară trebuie să fie mai atenți ca niciodată la regulile de circulație.
Ştiri din Timiș
În spatele fiecărui dosar se află o poveste de viață, iar uneori realitatea depășește orice imaginație. Fete care devin mame la doar 12 ani, copii crescuți în rulote fără utilități, familii care luptă cu infestări de ploșnițe sau cu riscul abandonului școlar sunt doar câteva dintre situațiile cu care se confruntă echipa Serviciului Management de Caz pentru Copii și Familii din cadrul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. Cu doar nouă angajați, serviciul gestionează peste o mie de cazuri și reușește, zi de zi, să ofere sprijin acolo unde vulnerabilitatea ia cele mai diverse forme.
Utile
Vineri, 3 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.