Rolul pri­n­ci­pal al LIA, ne explică fizioterapeutul Radu Butu, este acela de a împiedica ti­bia să se deplaseze în față, în ra­port cu fe­murul, și de a li­mita ro­tația ti­biei și miș­cările de valg/var (in­ter/ex­tern) ale ge­nunchiului atunci când acesta este în­tins co­mplet.

Cauze

Practicarea anu­mi­tor tipuri de sport – apro­xi­ma­tiv 70% din ru­ptu­rile li­ga­men­tu­lui în­cruci­șat an­te­rior au loc în rândul spor­tivilor care practică fotbal, baschet, schi, rugby etc.

Sexul – ru­ptu­rile LIA sunt mai fre­cvente la femeile care practică sport de­cât la bărbați (până la de 3 ori mai frecvente). Mo­tivele pot fi: di­fe­rențele de forță mus­culară, struc­tura ana­to­mică di­fe­rită a ar­ti­cu­lației, la­xi­tate mai mare.

Prezentare clinică

• Ru­ptura se poa­te pro­du­ce în urma unei schim­bări bruște de di­rec­ție sau a­te­ri­za­rea gre­și­tă pe un sin­gur picior
• Este po­si­bil să se au­dă o poc­ni­tură pu­ternică în mo­mentul ac­ci­den­tă­rii
• In­sta­bi­li­tate crescută a ar­ti­cu­lației
• Senzația că fu­ge ge­nunchiul, mai ales la miș­cările de pi­vo­tare sau răsucire
• Du­rere acută în mo­mentul ac­ci­den­tă­rii
• De obicei ru­ptura de LIA este în­so­ți­tă de un e­dem ma­siv, dar une­ori acesta poa­te fi mi­nim sau să apară puțin mai târziu
• In­ca­pa­ci­tate de a întinde co­mplet ge­nunchiul
• Sen­si­bi­li­tate pe par­tea in­ternă a ge­nunchiului, care poa­te fi cau­zată de o le­ziune a car­ti­la­ju­lui

Diagnostic

Ma­jo­ri­tatea rup­turilor de LIA se po­t di­ag­nos­ti­ca cu a­jutorul unei a­nam­neze atente și a­flarea cât mai ex­actă a me­ca­nis­mului de pro­du­cere a ac­ci­den­tă­rii, ur­ma­te de teste și in­ves­ti­gații spe­ci­fice, precum Testul Lachman, Testul sertarului an­te­rior, Testul „pi­vot shift”, exa­menul RMN.

Tratament

Daca se in­ter­vine chirur­gi­cal sau nu, de­pinde de următorii fac­tori:

• Ni­velul de ac­ti­vi­tate fizică înainte de ac­ci­den­tare
• Do­rința de în­toar­cere la ac­ti­vi­tăți fizice so­li­ci­tante (fotbal, baschet, schi)
• Le­ziuni aso­ciate (ru­pturi ale me­nis­cu­lui sau a al­tor li­ga­men­te)
• La­xi­tate a­nor­mală
• Vârstă

În ge­neral este re­co­man­dat ca in­ter­venția chirur­gi­cală să fie amânată cel puțin trei săp­tă­mâni de la mo­mentul pro­du­cerii le­ziu­nii, pentru a pre­veni com­pli­cațiile ar­tro­fi­bro­zei. Pe de altă parte, amânarea este aso­ciată cu un risc crescut de le­zare a me­nis­cu­lui me­dial.

Re­cu­pe­ra­rea me­di­cală

Exista două programe de fizioterapie după ruptura LIA:

1. Tratamentul de reabilitare conservator. Scopul este de a restabili mobilitatea completă a genunchiului, de a îmbunătăți forța musculară și stabilitatea genunchiului, în vederea compensării lipsei ligamentului.
2. Tratamentul postoperator. În cazul reconstrucției LIA, în funcție de tendonul sau tendoanele din care se recoltează grefa, se impun diferite restricții. După reconstrucția ligamentului încrucișat anterior, programul de fizioterapie durează 6 luni și este împărțit în 5 faze, având următoarele obiective:

• Faza I: Revenirea organismului după intervenție
• Faza II: Creșterea forței musculare și a controlului neuromuscular
• Faza III: Alergare, sărituri, pivotări
• Faza IV: Reîntoarcere la sport
• Faza V: Prevenția reaccidentărilor

Programul de fizioterapie include:

• tehnici și exerciții pentru scăderea edemului (umflăturii)
• tehnici și exerciții pentru recuperarea mobilității articulare
• corectarea mersului
• stimulare musculară
• exerciții pentru dezinhibarea mușchiului cvadriceps
• exerciții de creștere a forței musculare
• exerciții de creștere a stabilității și a controlului neuromuscular
• exerciții de agilitate și coordonare
• tehnici de relaxare a musculaturii tensionate

Prevenția accidentărilor LIA

În ultimii ani s-a observat o creștere a leziunilor ligamentului încrucișat anterior mai ales în rândul sportivilor tineri, din aceasta cauză fiind important să se implementeze în cadrul echipelor un program de prevenție a accidentărilor.

Factori precum cel anatomic, hiperlaxitatea sau sexul nu pot fi influențați, în schimb se pot influența factorii neuromusculari, precum poziția genunchilor (var/valg), forța musculară și controlul neuromuscular mai bun la nivelul mușchilor coapsei, dar și o stabilitate mai bună la nivelul trunchiului.