Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Sănătate
Canicula nu pune pe pauză tratamentul oncologic. La ce trebuie să fie atenți pacienții

Canicula nu pune pe pauză tratamentul oncologic. La ce trebuie să fie atenți pacienții

De Carys Gligor
la 6 August 2026 12:10

Canicula nu pune pe pauză tratamentul oncologic. La ce trebuie să fie atenți pacienții

foto: pexels.com
6 August 2026 12:10
Temperaturile ridicate pot pune probleme suplimentare pacienților diagnosticați cu cancer, însă tratamentul oncologic nu trebuie întrerupt sau amânat fără recomandarea medicului. Specialiștii de la OncoHelp Timișoara explică ce măsuri sunt importante în perioadele de caniculă și care sunt semnele ce impun solicitarea de urgență a asistenței medicale.
Scris de Carys Gligor - Temperaturile ridicate pot pune probleme suplimentare pacienților diagnosticați cu cancer, însă tratamentul oncologic nu trebuie întrerupt sau amânat fără recomandarea medicului. Specialiștii de la OncoHelp Timișoara explică ce măsuri sunt importante în perioadele de caniculă și care sunt semnele ce impun solicitarea de urgență a asistenței medicale.

Trimite articolul

X

Pacienții oncologici nu ar trebui să întrerupă sau să amâne tratamentul din cauza temperaturilor ridicate, atrag atenția medicii de la Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara. Indiferent dacă urmează chimioterapie, imunoterapie, terapii țintite sau radioterapie, orice modificare a planului terapeutic trebuie făcută doar la recomandarea medicului curant.

Aceștia mai precizează că, în cazul în care apar simptome noi sau deplasarea la spital devine dificilă din cauza caniculei, pacienții trebuie să ia legătura cu echipa medicală înainte de a lua decizia de a amâna tratamentul.

Hidratarea este esențială în perioadele cu temperaturi ridicate

Medicii explică faptul că una dintre cele mai mari provocări pentru pacienții oncologici în timpul caniculei este menținerea unei hidratări corespunzătoare. Atât boala, cât și unele efecte adverse ale tratamentului, precum greața, vărsăturile, diareea sau modificarea gustului, pot reduce consumul de lichide și pot favoriza deshidratarea.

„În timpul caniculei, una dintre cele mai mari provocări pentru pacienții oncologici este menținerea unei hidratări corespunzătoare. Boala în sine, dar și unele efecte adverse ale tratamentului, precum greața, vărsăturile, diareea sau modificarea gustului, pot reduce aportul de lichide și favoriza deshidratarea”, spune dr. Vlad Vornicu, medic primar oncolog în cadrul Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara.

Potrivit acestuia, o hidratare adecvată contribuie la reglarea temperaturii corpului și la buna funcționare a rinichilor, implicați în eliminarea din organism a multor medicamente utilizate în tratamentul oncologic.

De asemenea, consumul de fructe și legume cu un conținut ridicat de apă poate ajuta la menținerea echilibrului hidric. Totuși, medicii atrag atenția că grapefruitul și, în cazul anumitor tratamente oncologice, unele soiuri de portocale pot influența efectul medicamentelor administrate și ar trebui evitate.

Cum se pot proteja pacienții în zilele caniculare

Medicii recomandă evitarea expunerii prelungite la temperaturi ridicate și petrecerea cât mai mult timp în spații răcoroase și bine ventilate. Totodată, efortul fizic ar trebui limitat în orele cele mai călduroase ale zilei, iar activitățile care implică mișcare sunt indicate dimineața devreme sau seara, fără a neglija hidratarea.

Pacienții sunt sfătuiți să fie atenți și la simptome precum amețeala, slăbiciunea, durerile de cap, greața sau scăderea cantității de urină, care pot indica deshidratarea sau insolația. În cazul apariției febrei mari, confuziei, vărsăturilor, pierderii stării de conștiență sau a altor simptome severe, este necesară solicitarea imediată a asistenței medicale.

Totodată, medicii subliniază că unele tratamente oncologice, în special chimioterapia și radioterapia, pot crește sensibilitatea pielii la radiațiile ultraviolete.

Din acest motiv, pacienților le este recomandat să evite expunerea directă la soare în intervalele cu temperaturi ridicate, să folosească o cremă cu factor de protecție solară de cel puțin SPF 30 și să poarte haine lejere, pălărie și ochelari de soare. În cazul persoanelor aflate în radioterapie, zonele iradiate trebuie protejate cu o atenție deosebită.

Trimite articolul

X
Taguri:
canicula ,
tratament oncologic
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Peste 700 de cărți electronice de identitate au fost emise prin stația mobilă a Direcției de Evidență a Persoanelor Timiș
    2
    Ziua Timișoarei, un festival pentru toți. Concerte interpretate în limbajul semnelor și facilități pentru persoanele neurodiverse
    3
    Te oprești pentru o fotografie și riști o amendă de 275 de euro într-o destinație populară din Italia
    4
    Băiat de 13 ani pe trotinetă accidentat de autobuz în centrul Timișoarei
    5
    A N O N I M: umbrele locuitorilor din cartierele Timișoarei, pe pereții Garnizoanei
    6
    Au dat foc la cabluri și plastic în Kuncz. Amenzi de 75.000 de lei pentru doi bărbați
    7
    Primăria pregătește o nouă rundă de dezinsecție în Timișoara. Când vor avea loc intervențiile
    8
    Șoferii vor vedea recenzori pe drumurile naționale din Timiș. DRDP: Nu se opresc mașinile în trafic
    9
    Weekend plin de evenimente la Iulius Town: TIFF Unlimited, Flash Cash și activități pentru copii
    10
    Noul Art Encounters, la Timișoara: expoziții, bibliotecă, librărie de artă, ateliere și cafenea

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    La șase ani de la câștigarea primăriei și cu trei zile înainte de a o pierde, Fritz își adună susținătorii. „Nu este despre mine”

    Eveniment

    Băiat de 13 ani pe trotinetă accidentat de autobuz în centrul Timișoarei

    Eveniment

    Un bărbat a fost rănit după un accident pe Calea Sever Bocu din Timișoara

    Ştiri din Timiș

    „Colectarea separată face diferența”. Zeci de tone de deșeuri din piețe au fost transformate în biogaz, energie și fertilizator

    Ştiri din Timiș

    Avansează lucrările pe cel mai întârziat lot al liniei Caransebeș – Timișoara – Arad. Activitate intensă în stația Caransebeș Triaj

    România

    Premierul desemnat Siegfried Mureșan spune că va continua politicile lui Ilie Bolojan

    Turism

    Cinci orașe europene superbe pentru un city-break fără cozi și aglomerație

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 20 septembrie 2026, în Timișoara?

    Ştiri sportive

    Victorie muncită pentru Poli cu Popești Leordeni. A avut nevoie de patru goluri pentru a lua toate cele trei puncte

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Străzi pentru comunitate, de Ziua Mobilității, în centrul orașului. „Mai bine nu de mâine, nu de luna viitoare, ci de acum”
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici