ÎPS Pimen era internat la secția de Terapie Intensivă a Institutului Matei Balș din București, iar în noaptea de marți spre miercuri a încetat din viață. Ierarhul a fost transportat cu elicopterul la București în 20 aprilie, iar pentru a se însănătoși a primit și tratament cu plasmă de la un pacient vindecat.
„Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților a încetat din viață miercuri, 20 mai 2020, în jurul orei 0:50 la Institutul «Matei Balș» din Capitală, în urma unui al doilea atac de cord. Din cauza infectării cu noul coronavirus, ierarhul fusese transportat de la Suceava la București cu un elicopter SMURD pe data de 20 aprilie. În urma complicațiilor pulmonare apărute, părintele arhiepiscop în vârstă de 90 de ani fost intubat”, transmite Basilica.ro, agenția de știri de Patriarhiei Române.
Înaltpreasfințitul Părinte Pimen s-a născut în 25 august 1929, în localitatea Greabănu, jud. Buzău, la botez primind numele Vasile. A fost de la frate de mănăstire și monah la profesor, pedagog, apoi stareț, paroh, muzeograf, dar și reprezentant al Patriarhiei Române la Ierusalim, exarh, episcop vicar, apoi arhiepiscop.
Conform Institutului Național de Sănătate Publică, miercuri dimineața numărul deceselor persoanelor cu Covid-19 a trecut de 1.140.
[relatedArticles]
A murit și o femeie de 79 de ani, din București, confirmată cu Covid în 12 mai. A murit în 19 mai, suferind de obezitate, diabet zaharat tip II, hipertensiune arterială (HTA), boală cardiacă ischemică, fibrilație atrială paroxistică.
A murit o femeie de 74 de ani, din județul Arad, confirmată cu Covid în 8 mai. A murit în 19 mai, suferind de diabet zaharat tip II. HTA, tiroidită autoimună.
A murit o femeie de 84 ani, din județul Dolj, confirmată cu Covid în 16 mai. A murit în 19 mai, suferind de boală renală cronică stadiul V, insuficiență hepatică, obezitate, insuficiență cardiacă cronică, infarct miocardic anteroseptal, HTA, diabet zaharat tip II
UPDATE Alte trei decese înregistrate în România
În România au fost înregistrate alte trei decese ale unor persoane infectate cu coronavirus. Numărul celor decedați ajunge la 1144.
Deces 1142 – Femeie, 73 ani, județ Hunedoara.
Dată confirmare: 13.05.2020
Dată deces: 20.05.2020
Comorbidități: HTA esentiala primara, Diabet zaharat tip II, Obezitate
Deces 1143 – Femeie, 53 ani, județ Suceava.
Dată confirmare: 17.05.2020
Dată deces: 19.05.2020
Comorbidități: Neoplasm ovarian, carcinomatoza peritoneala, anemie
Deces 1144 – Femeie, 45 ani, județ Suceava.
Dată confirmare: 09.05.2020
Dată deces: 19.05.2020
Comorbidități: Ciroza hepatica toxica.
Trimite articolul
XAsa si?
Pentru fosile bisericesti se gasesc elicoptere, pentru oameni de rand nu.
-
Sa se odihneasca in pace. Si da, o situatie de genul asta, cand e atat de clara tratarea diferentiala intre cetateni cu drepturi ABSOLUT EGALE, te face sa vezi tot ce e putred in tara asta…
-
Quod licet Iovi, non licet bovi…borâtură (asta-i nick-ul ales de tine și ți se potrivește mănușă). Nu-ți traduc , oricum pentru IQ-ul tău ar fi inutil !
-
Hai mai lasa ma cu latina ta. Dati in cap cu ea. Iar citatul tau atat de ntelegent numai tradeaza prostia si convingetile tale infecte. Ineacate in propria voma, ca aia se potriveste poreclei tale.
Ce sa iti mai zic, putrezire rapida ca si pentru Pime.
-
Borâtură, credeam că cei de la SRI sunt mai selectivi când își aleg postacii dar după cum scrii nu cred să ai mai mult de trei clase (și alea la FF). De cratimă ai auzit ? (nu, nu este o înjurătură! )
-
-
iliescu, treci la incalzire Tu urmezi.
Maxim 8 persoane la inmormintare?
De ați face macar 1 la sută din cat a făcut PS Pimen,doar gura e de voi,îmi este mila de voi ,că sunteți nefericiți și nu ați cunoscut dragostea lui Hristos în voi. Dumnezeu sa aibă milă de voi și de noi toți
-
Te referi la paratul la securitate, asa e?
-
pong, astia gandesc numai in versete, atat au in cap, ah si mila pentru oamenii de care ar trebui sa le fie de fapt jena
-
-
Ce a facut mai exact? A fost un om fals. Mare ierarh, mare sifonator, cine stie cati au fost batuti si schingiuiti din cauza lui.
-
Eu am facut 201% din ce a facut Pimen fara sa primesc bani de la stat sau pomeni, ba chiar mai mult am dat bani la stat si la nevoiasi.
Ce a facut ma? Ce a facut de a meritat transportul cu elicopterul?
-
O fi făcut multe. Bravo lui. Ce a mai făcut a fost să îndrume lumea spre nerespectarea legilor, dar i-a și expus riscului infectării cu CoVit prin ideile lui fixiste limitate. Acum în loc să se spună despre el că și-a făcut-o cu mâna lui, va fi ridicat în slăvi precum un martir, ceea ce cu siguranță nu este.
pai nu l-a protejat dumnezeu de covid ? parca nu era problema cu spoveditul cu aceeasi lingurita si altele , deoarece casa domnului ofera protectie ??
-
Spoveditul cu aceeasi lingurita? Daca nu stii despre ce vorbesti, de ce vorbesti? Doar ca sa te afli in treaba?
Asa cum se stie, in ultimele saptamani credinciosii nu au mai participat la slujbe, insa preotii le-au tinut si s-au impartasit de fiecare data. Ati auzit de vreun val de infectari la preoti?
Daca ar fi asa cum ziceti voi, cei care urati Biserica, am avea la ora actuala toti preotii infectati, zacand prin spitale. Sfanta Impartasanie chiar te fereste de boli si de tot ce e rau, fie ca vreti/puteti voi sa intelegeti si sa acceptati, fie ca nu puteti/vreti. Si asta de cand ne-a lasat-o Mantuitorul Iisus Hristos, nu de ieri de azi. Preotul intotdeauna se termina impartasania ramasa de la credinciosi, deci el atinge lingurita dupa toti: si oameni cu HIV si cu alte boli transmisibile. Cu toate astea nu vedem imbolnaviri subite si in masa intre preoti. Trebuie sa fii orb (sau rau) sa nu (vrei sa) vezi minunea.-
Nu ca nu sunt de acord cu argumentele super forte, dar HIV nu se transmite prin sange sau contact sexual?
Plus Ion poate a si gresit terminologia, dar asta nu schimba faptul ca Pimen a murit, desi sigur s-a impartasit, iar la manastrirea Putna a fost focar de COVID19.-
A murit pentru ca avea 90 ani, de bătrânețe. Adevărat, s-a împărtășit din același Sf.Potir cu alti 4 calugari, testati ultetior negativ. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihnească !
-
-
Cei 31 de calugari de la Manastirea Putna de acum 5 zile nu se pun? Dar cei doi preoți, doi diaconi, un cântăreț și o angajată din Bucuresti din 25 martie? Mai vrei?
-
Ma intreb cate din cele 8 persoane care vor fi acolo au grade pe umar ? Incepand de astazi va intra la Judecata Domnului !
Nu te spovedești cu o linguriță,ci te împărtășești,mai studiați,caci vorbiți in necunoștință de cauza,nimeni nu sa îmbolnăvit că să împărtășit,nu mai aruncați cu noroi in Hristos,daca nu mergeți la biserica,macar lăsați pe cei care sunt creștini în pace caci nu vad cu ce va deranjează,nu puteți să dormiți de grija creștinilor,oricum și voi sunteți creștini și amintiti va caci și voi ați fost încreștinare la botez.
-
Draga, Iosif, atata timp cat nu ma afecteaza, nu conteaza ceilalti, dar hai sa ne icnhipuim ca persoana X merge si se impartasa cu aceeasi lingurita cu o persoana bolnava(nu zic neaparat ca se va intampla, dar ca posibilitate) dupa asta persoana X tot se imbolnavieste(tot din punct de vedere teoretic), atata timp cat X se autoizoleaza(sa nu imbolnaveasca pe altii) nu am nicio problema.
-
Intai invata sa mazgalesti corect si dupa aia vorbim. Habar nu ai sa pui o virgula…cum ai luat ma examenele la teologie? Pe pile? Sifonareala? Cum?
-
Pimen a fost turnator la securitate. Duce si vino cand te-oi chema io inapoi sluga securista ce esti!
-
Problema, domnule Iosif, este ca promovati niste practici lipsite complet de igiena, totul sub protectia credintei dumneavoastra.
-
Atata poate Dominiq. Nimic mai mult, intre doua ture de stat capra si cu gura cascata larg.
Cine e fara de păcat să arunce primul cu piatra,ceea ce și spuneți veniți și cu argumente solide,daca nu ,…
-
Pai ii simplu Iosife… pudram cu anthrax crucile, icoanele si moastele. Adunam pupatorii ferventi si ii lasam sa le pupe cum vor ei. Daca nici unul nu contracteaza anthrax, tocmai ati dovedit existenta lui dumnezeu.
Si mai las-o pe asta cu “cine e fara de pacat…” is sigur ca si tu esti cu scheletii in dulap. Poate nici nu sti sa faci diferenta intre bine si rau.
Eu ti-as arunca cu piatra in cap si cu/fara pacate.
-
Pai daca e așa,eu sunt dispus sa stau in fata fratiei tale și bucuros accept,dar dorința mea este in fața catedralei pe trepte. Daca asta va face plăcere să aruncați cu piatra ,doar spuneți și ne vom întâlni.
-
Ce treaba aveti ma nemernicilor cu simbolul democratiei, al libertatii si al valorilor crestine? Voi sunteti doar niste pupatori de moaste, turnatori la securitate si imbogatiti pe seama prostiei populatiei. Nu aveti nimic in comun cu credinta.
Rusine turnatorilor! Poate vb cu Nea Ilie sa repetam odata scena inchiderii usilor de catre voi.
-
-
Va rog sa argumentați căci biserica folosește practici lipsite de igiena,de ce vorbiți in necunoștință de cauza,ce are acest virus cu biserica de loviți in ea,lăsați pe fiecare să își facă treabă acolo unde ii este locul și ce a învățat,fiecare știe să își facă treaba conform cu scoala pe care a făcut,medic,avocat,inginer,etc,așa și în probleme de teologie,de dogmatica,lăsați pe cei care au invatat despre,dar mă repet,de la un virus până la ura împotriva Bisericii nu are legătură. Daca dvstra nu frecventați biserica sau aveți alte crezuri ,lăsați creștinii sa își vadă de treabă lor,deoarece nu cred că au deranjat pe nimeni.
-
pai… cu Pomohaci cum ramane? Ce face el cu funduletul tinereilor e igienic? Sau alalalt preot cu practici similare?
Asta pentru cei care insista ca nu exista virusul!
Pupatu’ de moaste si linsul aceleiasi lingurite a facut inca o victima. Felicitari si multumiri BOR!
Sant sigura ca tineretea sa a fost zbuciumata, in plina verva creatoare a vetrei romanismului, o singura discutie dispensarizarea DSP, care este in discutie, cum oare putem primii lumina?ucenicul cel iubit ori credinta candelei vechi nearse, ori umplutura fariseilor?in plina gratuitate ardeleana, votam in continuare un virtuos predecesor al iscusitului Pimen, am inteles in icoana maicii domnului din Vladimiresti luminoasa cu paralute in sus strainatate de episcopul de Burundi militie mita pamanturi grefier ardelean.A pazit candela lui Mesia 90 de ani.