Potrivit reprezentanţilor maternităţii, investiţia este de 1,1 milioane de euro şi va fi suportată integral de grupul slovac, în timp ce unitatea sanitară a pus la dispoziţie un corp de clădire.
“Dacă totul va fi în regulă, până în primăvara anului viitor acest centru va fi construit. Grupul slovac a estimat că preţul unei fertilizări în vitro la Iaşi va fi de aproximativ 1.500 de euro, dar nu este un preţ unitar fix. În alte ţări europene, costurile ajung, în medie, în funcţie de patologie, la 3.000 de euro”, a declarat dr. Ştefan Buţureanu, directorul Maternităţii “Elena Doamna”.
Acesta a adăugat că grupul slovac va investi 350.000 euro în reabilitarea corpului de clădire în care va funcţiona centrul de fertilizare, 800.000 euro în dotarea cu aparatură şi 50.000 euro în instruirea personalului.
“Ei mai au trei centre de acest fel în Europa. Acest proiect a devenit viabil după o vizită a medicilor ieşeni la Bratislava. Au considerat că Iaşul este o oportunitate”, a mai spus directorul maternităţii ieşene.
Va fi înfiinţat un centru de fertilizare în vitro
Reactualizat la:
Consilierii judeţeni ieşeni au aprobat în şedinţă plenară asocierea dintre Maternitatea "Elena Doamna" şi firma SC Iscare International SRL, reprezentantul unui grup de firme slovac la Iaşi, pentru înfiinţarea unui centru de fertilizare în vitro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!