Reprezentanţii angajaţilor de la metroul bucureştean au decis să oprească lucrul dacă eşuează negocierile din perioada următoare cu ministerul Transporturilor.
În intervalul 4 dimineaţa – 6 seara, vor circula doar o treime din garniturile de metrou . Uniunea Sindicatelor Libere Metrou a hotărât că va participa la negocierile ce urmează să aibă loc între sindicate, minister şi conducerea Metrorex. Iniţial, protestul de la metrou fusese programat pentru perioada 16-19 ianuarie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!