Registrul Unic al Comerţului a trecut în subordinea Ministerului Justiţiei în anul 2002. Liberalii au cerut păstrarea situaţiei actuale precizând că în cele mai multe dintre statele Uniunii Europene Registrul funcţionează în subordinea Ministerului Justiţiei.
În alte ţări stă sub autoritatea unor ministere, sunt organizate ca agenţii guvernamentale sau ca instituţii publice. Potrivit liberalilor, reîntoarcerea Registrului Comerţului la Camera de Comerţ ar face ca judecătorul delegat să nu îşi mai poată desfăşura activitatea, iar comercianţii vor fi nevoiţi să se adreseze instanţei ori de câte ori sunt necesare unele modificări cu privire la activitatea lor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!