Patriarhul Teoctist a încetat din viaţă

Potrivit unor surse medicale, a fost vorba de o operatie programata, care a avut ca scop inlaturarea unei tumori beningne. El a suferit, dupa cateva ore, complicatii cardiace. In ciuda manevrelor de resuscitare, inima Patriarhului a cedat, iar decesul a fost pronuntat in jurul orei 17:00. Cu nicio jumatate de ore inainte de deces, echipa de medici care l-a operat pe Teoctist Arapasu (92 de ani) anuntase ca interventia chirurgicala a decurs in conditii bune, iar starea pacientului era stabila.

De tanar, in slujba Bisericii

Teoctist I, nascut Toader Arapasu pe 7 februarie 1915, in satul Tocileni, a fost Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane din 1986. De foarte tanar a intrat ca frate la Schitul Sihastria Voronei (jud. Botosani), apoi a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Manastirea Neamt, pe care le-a continuat la Manastirea Cernica.

In ianuarie 1937 a fost hirotonit in biserica Precista din Roman, iar in 1940 s-a inscris la Facultatea de Teologie din Bucuresti. A absolvit facultatea 5 ani mai tirziu, primind calificativul Magna cum Laudae pentru lucrarea sustinuta in cadrul Catedrei de Liturgica.

In 1946 este hirotesit arhimandrit, iar timp de un an studiaza la Facultatea de Litere si Filosofie din Iasi. La inceputul anului 1947, Sfantul Sinod al BOR i-a retras rangul de arhimandrit din cauza pozitiei sale pro-comuniste.

Teoctist Arapasu s-a asociat cu arhiereul-vicar Justinian Marina, prelat perceput de asemenea ca procomunist, care-si submina superiorul, mitropolitul Irineu Mihalcescu al Moldovei, prin atacuri in presa cotidiana. Autoritatile comuniste au organizat in paralel scoaterea lui Irineu Mihalcescu din scaunul de mitropolit si inlocuirea sa cu Justinian Marina, fapt care a facilitat ascensiunea lui Teoctist Arapasu, apropiatului sau.

In anul 1948 Justinian Marina avea sa fie instalat in scaunul de Patriarh al Romaniei. In perioada 1948-1950, PC Arhimandrit Teoctist Arapasu detine functia de Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei Iasilor. La scurt timp dupa aceasta, la 28 februarie 1950, Arhimandritul Teoctist Arapasu a fost ales de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, la propunerea Patriarhului Justinian, in rangul de episcop-vicar patriarhal, cu titlul de “Botosaneanul”.

Dupa moartea Patriarhului Iustin Moisescu la 31 iulie 1986, IPS MitropolitTeoctist a devenit loctiitor de patriarh. La 9 noiembrie 1986 este ales in urma votului Colegiului Electoral Bisericesc ca arhiepiscop al Bucurestilor, mitropolit al Ungrovlahiei si patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, fiind intronizat la 16 noiembrie 1986 in Catedrala Patriarhala din Bucuresti de catre mitropolitii tarii, Antonie al Transilvaniei, Nestor al Olteniei si Nicolae al Banatului.

In cele peste cinci decenii de activitate ca ierarh, s-a preocupat nu numai de probleme administrative si economice, ci si de restaurarea unor monumente de arta bisericeasca din cele patru eparhii pe care le-a condus (indeosebi Putna, Bistrita, Slatina, Rasca, Gorovei, Vorona, Mitropolia Veche, Barboi, toate in Arhiepiscopia Iasilor) si de organizarea unor muzee bisericesti si a ctitorit o biserica in localitatea Victoria (jud. Botosani).

A indrumat revistele “Mitropolia Olteniei”, “Mitropolia Moldovei si Sucevei” si “Glasul Bisericii” si a incurajat aparitia mai multor lucrari teologice.

Intre anii 1982-2006 a publicat peste 17 de volume de predici, cuvantari si meditatii, cu titlul general “Pe treptele slujirii crestine” si un volum cu titlul “Slujind Altarul strabun”, care cuprind peste 7000 de pagini, cu aproximativ 1500 titluri.

Un patriarh controversat

Ca patriarh s-a remarcat prin sprijinul pe care l-a acordat teologiei romanesti. Nici chiar in Grecia, tara aflata in afara lagarului comunist, Biserica Ortodoxa locala nu a putut tipari atatea titluri cate s-au tiparit in periaoda pastoririi patriarhului Teoctist in Romania. De asemenea, a avut o permanenta activitate pentru unitatea ortodoxa, ca si in domeniul ecumenismului. A obtinut situarea Bisericii Ortodoxe Romane la un nivel mai inalt in relatiile cu celelalte culte decat in trecut.

Desi a fost nevoit sa accepte demolarea a 27 de biserici ortodoxe monument-istoric in Bucuresti, a ridicat in schimb, in aceeasi perioada, peste 100 de biserici in tara. A facut mari eforturi, mergand pe urmele Patriarhului Justinian Marina, pentru a ocroti ortodocsii intrati “in vizorul” autoritatilor comuniste din motive de credinta. S-a folosit pentru aceasta si de stabilirea de relatii prietenesti cu acestea, ca si de influenta externa obtinuta.

A fost acuzat pentru obedienta sa fata de autoritatile comuniste, fapt care a culminat cu aprobarea demolarii a 26 de biserici istorice din Bucuresti. A adresat numeroase telegrame de felicitare dictatorului Nicolae Ceausescu, caruia i-a facut cadou vechi tiparituri si obiecte de patrimoniu.

Refugiul pocaintei

Dupa Revolutia din decembrie 1989 intelegand contestatiile de ordin politic, in legatura cu demolarea unor biserici in Bucuresti de catre regimul de dictatura, la sedinta Sfantului Sinod din 10 ianuarie 1990 Patriarhul Teoctist a cerut in scris retragerea din slujirea sa, in semn de pocainta. El s-a refugiat apoi la Manastirea Sinaia.

In sedinta sa din 10 ianuarie 1990, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a acceptat demisia Patriarhului Teoctist.

Primind cereri din toata tara din partea credinciosilor, a clerului de la parohii si manastiri, pentru revenirea Patriarhului, precum si a unor scrisori din partea Patriarhilor Bisericilor Ortodoxe locale, Sfantul Sinod in sedinta sa din aprilie a hotarat chemarea Patriarhului la locul sau prin revocarea deciziei de acceptare a demisiei patriarhului Teoctist.

Dand ascultare Sfantului Sinod, Patriarhul Teoctist si-a reluat slujirea sa pentru care a fost ales in noiembrie 1986.

SURSA: EVZ