Singurii care fie s-au abţinut de la vot, fie au votat împotrivă, au fost parlamentarii PRM. Reprezentanţii acestui partid au invocat faptul că prelungirea mandatului CNSAS s-a făcut prin Ordonanţă de urgenţă şi nu prin hotărârea Parlamentului.
Până la votul final care a validat noua conducere a CNSAS, dezbaterile au fost aprinse, iar unii parlamentari au avut obiecţii.
Votul pentru validarea conducerii CNSAS s-a făcut prin apel nominal. Din totalul parlamentarilor prezenţi, 277 au votat pentru şi 4 împotrivă.
Ticu Dumitrescu a declarat că va încerca să schimbe totul în CNSAS, de la relaţia cu serviciile secrete până la organigramă. El şi-a exprimat şi dorinţa ca CNSAS să devină o instituţie transparentă şi a promis că va comunica presei toate deciziile pe care le va lua.
Ticu Dumitrescu promite că nu va ierta pe nimeni şi va face public tot ce scrie în dosare. Mircea Dinescu, aflat acum la al doilea mandat în CNSAS, a declarat că “mai sunt nume destul de cunoscute, nu numai din politică, care au fost ţinute până acum la secret de SRI. De aia am şi acceptat să îmbătrânesc la acest CNSAS.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!