Neglijenţă criminală din partea unui bărbat din judeţul Galaţi care şi-a lăsat copilul de un an şi patru luni să moară după ce s-a opărit cu conţinutul unei oale de mâncare.
Veşti proaste pentru consumatorii casnici. O nouă majorare a preţului energiei electrice se va produce la începutul anului 2009, iar eforturile producătorilor de a se alinia la normele de mediu comunitare vor genera, în următorii patru ani, alte scumpiri.
A fost confundat cu o grămadă de rufe şi a fost trântit de pământ de un bărbat. Este cazul unui bebeluş de numai 11 zile din comuna harghiteană Eliseni.
În cursul după-amiezei de azi, Victor Piţurcă a fost ridicat de procurorii DNA pe Aeroportul Otopeni, în baza unui mandat de aducere emis pe numele său.
Mamele vor beneficia, de la 1 ianuarie 2009, de o indemnizaţie de 85% din veniturile realizate în ultimul an (dar nu mai puţin de 600 RON), pe durata a doi ani de concediu parental. De prevederile legii vor beneficia şi persoanele aflate, în acel moment, în concediu maternal
15.000 de dascăli ies în stradă pentru a protesta împotriva deciziei guvernului de a nu acorda majorarea salarială promisă de Parlament. Sindicaliştii din învăţământ vor ieşi în stradă la ora 11.30 în Piaţa Constituţiei.
Mai mult de 194 de milioane de oameni suferă de diabet, cifră care ar putea ajunge la 360 de milioane până în 2030, dacă nu se face nimic în acest sens.
1, 48, 24, 4, 33 şi 3 au fost numerele extrase duminică în cadrul jocului Loto 6/49. Marele premiu de peste trei milioane de euro se va reporta pentru tragerea de săptămâna viitoare.
Românii vor putea de acum descărca liniştiţi de pe internet filmele preferate, cu condiţia ca acestea să fie folosite doar pentru uz personal şi să nu fie comercializate.
O majorare de până la 20% ar putea fi rezultatul înfiinţării companiei naţionale energetice, susţin sindicaliştii de la Hidroelectrica, companie ce ar urma să grupeze trei din cele opt companii de distribuţie a energiei electrice şi aproximativ 50% din capacitatea de producţie energetică.
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun transmis credincioșilor, episcopul diecezan de Timișoara vorbește despre sensul Nașterii Domnului dincolo de simboluri, subliniind nevoia unei relații vii cu Dumnezeu, dar și despre demnitatea fiecărui om și pacea care se naște atunci când Cuvântul este primit.
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun adresat clerului și credincioșilor bănățeni, ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, vorbește despre colind ca dar al inimii, despre iubire, iertare și milostenie, dar și despre responsabilitatea de a nu rămâne indiferenți față de cei care trăiesc „în peșterile sărăciei, ale marginalizării și ale uitării”. Pornind de la Nașterea Domnului, acesta îi îndeamnă pe credincioși la fapte bune, smerenie și grijă față de aproape.
Azi în Timișoara
Crăciun fericit! Să vină Moș Crăciun cu sacul plin de zâmbete, visuri împlinite și clipe magice. Și astăzi puteți vizita târgul din centrul orașului.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este, pentru mulți români, cea mai așteptată sărbătoare a anului. Dincolo de componenta religioasă, această perioadă vine cu o sumedenie de tradiții și obiceiuri care se păstrează încă, mai ales în micile comunități și în familie. În Banat, dar și în alte regiuni ale țării, Crăciunul continuă să fie marcat prin colinde, mese specifice și gesturi simbolice, transmise din generație în generație.
Sănătate
Ministerul Sănătății anunță că România se confruntă, în această perioadă, cu o intensificare a cazurilor de gripă și alte infecții virale respiratorii, cu răspândire la nivel național. Autoritățile fac apel la populație să respecte măsurile de prevenție și să se adreseze medicului la primele simptome.
2
Eveniment
Un bărbat din Timișoara a ajuns în arest pentru 24 de ore, după ce a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său.
Capitală Culturală
Un tur pietonal gratuit, dedicat atmosferei de Crăciun, va avea loc la Timișoara vineri, 26 decembrie, în cadrul proiectului Timișoara Free Tours, inițiat de Asociația Turism Alternativ. „Turist la tine acasă - Tur în atmosferă de Crăciun” pornește de la Castelul Huniade.
Eveniment
Un accident rutier produs miercuri dimineață, în jurul orei 10:30, în municipiul Lugoj, a mobilizat mai multe echipaje de intervenție. Două autoturisme au fost implicate, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, iar impactul a provocat și avarierea unei locuințe.