Câştigă de Revelion cât nu încasează luni bune din an. Vorbim de artiştii români care au petrecut Revelionul pe scenă, fie la concerte prin ţară, fie la petreceri private. Chiar dacă au încasat bani frumoşi în noaptea dintre ani, sumele sunt mult mai mici decât cele din anii trecuţi.
Producătorul de ţiţei şi gaze Petrom, deţinut de Grupul OMV din Austria, va majora de vineri, 1 ianuarie 2010, preţul de referinţă al benzinelor şi motorinelor cu până la 27 bani/litru, din cauza creşterii taxelor şi accizelor, a anunţat joi compania.
Nurii fierbinţi ai fotomodelelor românce, vedete în revistele lor pentru bărbaţi. Dar şi filmele premiate cu Palme d Or, lăudate în cor de presa internaţională.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi seara că reducerea celor 15.000 de posturi din Educaţie nu este legată de o "reducere administrativă", ci de aplicarea standardelor de cost în sistem şi că cei care vor pleca vor fi, în principiu, suplinitorii şi cadrele didactice aflate la pensie.
Clemenţă din partea băncii centrale. În perioada 4 ianuarie - 31 decembrie 2010, bancnotele imprimate pe suport de polimer şi monedele metalice din vechea emisiune monetară vor putea fi preschimbate, în continuare, fără taxe şi comisioane, la unităţile Băncii Române pentru Dezvoltare – GSG, prin prezentare la ghişeu.
Vom avea programul Rabla şi în 2010. Premierul Emil Boc a anunţat marţi, la începutul şedinţei de Guvern, că programul „Rabla” va fi continuat şi după 1 ianuarie 2010, menţionând că nu există impedimente legale care să blocheze desfăşurarea programului.
Avertizarea intră în vigoare miercuri noapte şi este valabilă până vineri la ora 14.00.
Imediat după sărbători, românii vor da piept cu noi scumpiri. De la 1 ianuarie 2010, carnea, lactatele, utilităţile şi carburanţii vor avea preţuri cu 10 până la 50% mai mari. Toate aceste scumpiri sunt puse pe seama tăierii subvenţiilor, a creşterii accizelor şi a devalorizării leului.
Cea de-a doua centrală nucleară care va fi construită în România va fi gata până în 2030, cu zece ani mai târziu decât fusese anunţat iniţial, şi va avea o putere instalată de 1.000 MW, deşi reprezentanţii ministerului Economiei spuneau anul trecut că aceasta va avea 2.400 MW.
Alte patru decese cauzate de infectarea cu virusul A/H1N1au fost înregistrate de miercuri până joi, ceea ce ridică la 42 numărul morţilor în România, în acelaşi interval fiind confirmate şi 66 de noi îmbolnăviri, dintre care cele mai multe în Bucureşti, 17, anunţă Ministerul Sănătăţii.
România
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat joi Comitetul ministerial pentru situații de urgență, după ce Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de avertizări meteorologice și hidrologice de tip cod galben și portocaliu.
Sănătate
Timișoara va avea un centru de expertiză pentru bolile neurologice rare, după ce Ministerul Sănătății a aprobat joi, 12 noiembrie, certificarea acestuia. Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Rogobete, care a precizat că, la nivel național, au fost certificate încă trei centre, iar rețeaua României ajunge astfel la 85 de unități recunoscute oficial.
Mapamond
Jensen Huang, fondatorul și directorul executiv al Nvidia, și-a anunțat demisia din funcție, într-un moment de criză majoră pentru compania care domină industria procesoarelor pentru inteligență artificială.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) organizează gratuit cursul „Cercul Siguranței”, un program de educație parentală destinat asistenților personali aflați în evidența instituției, mulți dintre aceștia fiind părinți ai copiilor cu dizabilități. Prin intermediul celor șapte întâlniri săptămânale, participanții învață să înțeleagă mai bine nevoile emoționale ale copiilor, să comunice mai eficient și să construiască relații bazate pe încredere și siguranță.
Ştiri din Timiș
Timișorenii cu balcoane închise fără autorizație nu vor plăti impozite duble, clarifică Primăria Timișoara. Municipalitatea precizează și cum pot fi regularizate lucrările, în baza noilor instrucțiuni naționale.
Ştiri din Timiș
Primăria comunei Balinț a instalat primul sistem de monitorizare video din localitate, format din 48 de camere de supraveghere. Dintre acestea, 34 au fost montate pe domeniul public, iar alte 14 la sediul Primăriei. Autoritățile locale spun că investiția are ca scop prevenirea abandonării deșeurilor, a vandalizării bunurilor publice și menținerea curățeniei în comună.
Ştiri din Timiș
CCIAT organizează două cursuri gratuite de formare profesională, pentru meseriile de Cofetar și Ajutor bucătar, prin proiectul „Rețea de Succes”, destinat persoanelor eligibile din județul Timiș.
Ştiri din Timiș
Black Friday continuă în acest weekend la Iulius Town Timișoara, cu reduceri de până la 70% la haine, încălțăminte, produse de beauty și articole pentru casă. În plus, clienții care fac cumpărături de minimum 500 de lei, în fiecare vineri din noiembrie, pot câștiga un Mystery Box cu produse, accesorii, vouchere și alte surprize.