Ministerul Sănătăţii va descentraliza 373 de unităţi sanitare publice dintre cele 439 existente în prezent în România, procesul de transfer al spitalelor către autorităţile locale urmând să fie finalizat până la 1 iulie, a anunţat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Attila Cseke.
Senatorul PSD Cristian Diaconescu se afiliază grupului de parlamentari independenţi, a declarat Gabriel Oprea, liderul coordonator al grupului.
Curtea Militară de Apel a rămas, miercuri, în pronunţare, cu privire la recursul procurorilor care au contestat decizia instanţei inferioare, de întrerupere a executării pedepsei fostului general Mihai Chiţac, timp de două luni, pentru se opera de inimă.
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti judecă, miercuri, o nouă cerere de întrerupere a executării pedepsei formulată de fostul general Victor Stănculescu, condamnat definitiv în dosarul Revoluţiei la o pedeapsă de 15 ani de închisoare, a confirmat avocatul acestuia pentru NewsIn.
Şase femei au fost înjunghiate, marţi seară, în centrul municipiului Iaşi, în timp ce mergeau pe stradă, de acelaşi individ, atacatorul fiind căutat acum de poliţişti, transmite Realitatea Tv.
Executivul de la Bucureşti s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional (FMI), în noua scrisoare de intenţie, să elimine complet arieratele bugetului de stat faţă de companii până în aprilie 2011, după ce a ratat ţinta fixată pentru finalul anului trecut.
Autorităţile române s-au angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional (FMI) să îngheţe salariile personalului bugetar în acest an, să scadă primele şi să continue reducerea numărului de angajaţi la stat, arată noua scrisoare de intenţie, publicată marţi seară în Monitorul Oficial.
Banca Comercială Romană (BCR) a aprobat finanţarea a peste 7.100 de familii prin programul Prima Casă cu peste 290 milioane euro şi mai are pe flux peste 900 de dosare de credit în valoare de aproape 37 milioane euro, a anuţat banca, duminică, într-un comunicat.
În ultimele 48 de ore, în România nu s-a înregistrat niciun deces în rândul pacienţilor cu gripă porcină, dar au fost confirmate două noi cazuri de infectare cu virusul A/H1N1, numărul total ajungând la 7.003 de cazuri, potrivit celui mai recent bilanţ făcut public de Ministerul Sănătăţii.
O casă de schimb valutar din centrul municipiului Alba Iulia a fost jefuită, duminică, de un bărbat care a atacat-o pe casieră cu un spray paralizant şi a reuşit să fugă cu aproximativ 3.000 - 4.000 de euro.