Gigi Becali a solicitat eliberarea din închisoare pe motive medicale. Acesta acuză o afecțiune veche la coloană care nu a mai fost tratată de când a fost încarcerat. Solicitarea lui Becali urmează să fie judecată de Tribunalul Constanța în 29 ianuarie.
Vicepreședintele PNL Florin Țurcanu va propune, la următoarea ședință a conducerii liberalilor, organizarea unui Congres extraordinar al USL pentru a se reconfirma candidatura lui Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte al României.
Fostul lider al PD Covasna, Gheorghe Preduţ, susține că a fost bătut în noaptea de Revelion de un grup de tineri, în zona Tribunalului Covasna. Tinerii l-au agresat pe politician pe motiv că nu vorbea limba maghiară, iar Preduț a suferit o fractură costală.
Premierul Victor Ponta a transmis, vineri, un mesaj de susținere pentru fostul campion de Formula 1, Michael Schumacher, care a suferit un accident de schi duminică, în Franța. Pilotul este află în comă indusă la un spital din Grenoble, iar vineri acesta împlinește 45 de ani.
Invazia românească de care se temea presa din Marea Britanie și despre care s-a discutat în ultimele luni nu a mai avut loc. Aceasta este concluzia la care au ajuns toate cotidianele britanice, după ce în primele zile ale anului 2014 românii nu s-au grăbit să ajungă în Regatul Unit, deși restricțiile pe piața muncii au fost ridicate.
Salariul de bază minim brut pe țară garantat a ajuns, de la 800 la 850 începând cu prima zi din 2014, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună. Dar, odată cu creșterea salariului minim au crescut și amenzile pentru șoferi.
Premierul Victor Ponta își dorește ca în anul 2014 să fie „mult mai bun", continuând lucrurile de succes şi învăţând din sfaturile bune sau din propriile greşeli. Acesta s-a aflat la Sarmizegetusa Regia, de unde le-a urat românilor „La mulți ani!”.
Președintele Traian Băsescu le-a transmis marți românilor un mesaj cu ocazia Noului An. Acesta le-a mulțumit oamenilor pentru felul în care au știut să rămână, chiar şi în momentele grele, o comunitate, dovedind că identitatea noastră se ridică deasupra disputelor de moment.
CFR a introdus 14 trenuri de călători suplimentare care vor circula până în 5 ianuarie și vor lega Bucureștiul de Timișoara, Iași, Brașov, Craiova, Botoșani, Suceava și Vatra Dornei.
Cazul învățătoarei care ar fi cerut părințiilor bani de cadouri a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, după ce Inspectoratul Școlar al Municipiului București a făcut o sesizare în acest sens. Dana Blîndu, învățătoare la Școala nr. 10 din Capitală, a fost înregistrată în timp ce le reproșa părinților că nu au strâns suficienți bani de cadouri.
Lugoj
Proprietarii din Lugoj care au ridicat construcții fără autorizație sau au executat lucrări diferite de cele aprobate prin autorizația de construire au posibilitatea de a intra în legalitate, în anumite condiții. Primăria Municipiului Lugoj atrage atenția asupra noilor prevederi legislative și le recomandă cetățenilor să înceapă cât mai repede demersurile pentru obținerea autorizației de regularizare.
Eveniment
Intervenție a polițiștilor locali în Parcul Copiilor din Timișoara, după ce două persoane au spart geamul castelului din incinta parcului și au pătruns în interior. Unul dintre suspecți a fost prins, în timp ce complicele său a reușit să fugă. Totodată, trei persoane suspectate de furturi din buzunare au fost depistate în zona Sinaia.
Ştiri din Timiș
În Timișoara, gândacii care urcă din subsolul blocului sunt treaba asociației de proprietari, iar șoarecii care intră toamna în casa cu curte sunt treaba proprietarului. La Compania DDD®, deratizarea în interiorul unei case costă 500 de lei, cu TVA inclus, iar stațiile din curte, când e nevoie de ele, se plătesc separat; dezinsecția de gândaci pornește de la 500 de lei pe etapă, în două etape. Înainte de lucru, cereți firmei în scris prețul total, garanția și ce acte primiți la final.
Utile
Luni, 9 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
România
Președintele României, Nicușor Dan, o va primi luni, la Palatul Cotroceni, pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Cei doi oficiali vor discuta despre securitatea europeană, competitivitatea economică, energie și extinderea Uniunii Europene, cu accent pe sprijinul acordat Republicii Moldova.
Eveniment
Polițiștii au început controalele pe DN 6, în Timiș. Până la ora 15, șoferii pot fi opriți pentru verificări, iar oamenii legii urmăresc în special abaterile care pot provoca accidente.
Eveniment
Un scandal izbucnit în toiul nopții s-a încheiat cu o crimă, la Oțelu Roșu. Un tânăr de 21 de ani a fost ucis cu un cuțit de tatăl său vitreg, iar mama acestuia a fost rănită și transportată la spital.
Cariere de Poveste
De 25 de ani, dr. Florin Crișan își dedică activitatea medicinei de urgență, o meserie în care fiecare minut poate face diferența dintre viață și moarte. A început ca medic la Ambulanța din Lugoj, a trecut prin sute de intervenții dificile, a trăit bucuria unor pacienți salvați, dar și durerea celor pe care nu i-a putut ajuta. Din 2022, conduce Serviciul Județean de Ambulanță Timiș, iar responsabilitatea sa nu mai înseamnă doar intervenția directă în fața pacientului, ci și coordonarea unei echipe de aproximativ 500 de oameni.