Un etaj al institutului „Matei Balș” din București a fost amenajat pentru eventualele cazuri de Ebola care ar putea să apară pe teritoriul României. Salonul are o capacitate de 15 paturi, laborator propriu și este complet izolat pentru a nu afecta circuitul institutului.
Fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc a fost condamnat definitiv, vineri, la patru ani și șase luni de închisoare cu executare, în dosarul referitor la frauda produsă prin achiziționarea de bunuri într-un proiect de reconstruire a infrastructurii afectate de inundațiile din 2000.
DNA a cerut, vineri, aviz pentru arestarea preventivă a deputatului PSD Viorel Hrebenciuc, dar și a deputatului Ioan Adam, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri și păduri. Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, Hrebenciuc ar fi fost cointeresat să intervină la autoritățile locale din Bacău în cazul retrocedării ilegale a 43.000 de hectare de pădure, din care ar fi trebuit să primească 12.000 de hectare.
Marele premiu la Joker, de peste 16,8 milioane de lei (aproape 4 milioane de euro), a fost câștigat, iar biletul a fost jucat la o agenție din Timișoara. Acesta a fost completat cu două variante simple la Joker și o variantă la Noroc Plus, au transmis reprezentanții Loteriei Române.
Procurorii DNA au realizat o nouă serie de percheziții la în dosarul licențelor Microsoft. De această dată au fost vizați oamenii de afaceri Dorin Cocoş, Remus Truică şi Nicolae Dumitru, dar și fostul şef al SIE Cătălin Harnagea.
Preşedintele Traian Băsescu a adus noi precizări legate de scandalul ofițerului acoperit SIE, în cadrul declarației făcute miercuri seara, la Cotroceni. Acesta a anunțat că nu i-a cerut fostului director SIE Teodor Meleşcanu liste cu ofiţeri acoperiţi, cum susţine acesta, ci l-a întrebat, în scris, dacă în Guvern sunt actuali sau foşti ofiţeri SIE şi dacă aceştia au fost "specializaţi".
Deputatul PSD Miron Mitrea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare de către instanța supremă, în dosarul dosarul de corupţie privind lucrările de construcţie făcute la locuinţa mamei sale. Decizia nu este definitivă.
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a fost audiat la DNA Brașov într-un dosar privind retrocedări ilegale de păduri și terenuri agricole. Procurorii DNA au realizat, miercuri, percheziții la mai multe instituții din Brașov, București, Bacău și Covasna. Printre instituțiile la care au descins procurorii se numără și tribunalele Braşov şi Covasna, fiind vizaţi trei judecători şi doi avocaţi, unul fiind şi deputat.
Curtea de Apel București l-a condamnat marți pe omul de afaceri Marian Iancu la 12 ani de închisoare în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani cunoscut ca "RAFO". Decizia magistraților este definitivă.
Președintele Traian Băsescu a dezvăluit, luni seara, numele ofițerului acoperit care candidează la Președinție - Victor Ponta. În cadrul unei emisiuni televizate, Băsescu a spus că actualul premier, Victor Ponta, a fost ofiţer acoperit al SIE în perioada 1997 şi 2001 în perioada în care era procuror, ceea ce este „o ilegalitate constituţională".
Eveniment
O femeie de 50 de ani a fost rănită într-un accident rutier produs sâmbătă, 7 noiembrie, în jurul orei 15:10, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Iepurelui din Timișoara.
Mapamond
Șase cetățeni români, cu vârste între 19 și 45 de ani, au fost puși sub acuzare în Franța, fiind suspectați că au furat peste 500 de kilometri de cabluri din cupru din parcuri fotovoltaice, potrivit Mediafax, care citează Le Figaro. Anchetatorii au identificat cel puțin 13 furturi în șase departamente din sud-vestul țării, iar prejudiciul este estimat la peste un milion de euro.
Mapamond
Comisia Europeană (CE) consideră, în urma unei evaluări preliminare, că TikTok încalcă legislația Uniunii Europene prin modul în care recomandă conținut utilizatorilor. Algoritmul platformei îi poate expune în mod repetat la videoclipuri despre tristețe, izolare sau imagine corporală, cu posibile efecte asupra sănătății mintale, transmite Agerpres, citând DPA.
Eveniment
Accident produs sâmbătă, 7 noiembrie, pe Centura Lugojului. Un bărbat a murit în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Alte două persoane au fost rănite și au fost preluate de echipajele medicale.
Cinema
Filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”, regizat de cineastul timișorean Lucas Neagu, va avea premiera internațională la Ferrara Film Festival, în Italia, unde a fost selectat pentru cea de-a XI-a ediție a evenimentului, programată în perioada 26-30 noiembrie. Înainte de participarea la festival, producția va putea fi văzută în avanpremieră la Timișoara, pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș, în prezența echipei filmului.
Mapamond
Armata americană caută informații despre instalațiile nucleare ale Iranului, echipamentele folosite și persoanele implicate în program, inclusiv cercetători și specialiști. Comandamentul Militar American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat o recompensă de până la 20 de milioane de dolari, la care se adaugă posibilitatea relocării celor care furnizează informații relevante.
Ştiri din Timiș
Baza sportivă din Dumbrăvița, realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș, este aproape finalizată. Investiția include un teren de fotbal cu suprafață sintetică și un culoar de alergare, iar de facilități vor beneficia aproape 500 de copii înscriși la Academia de Fotbal Dumbrăvița, anunță președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
Sănătate
Femeile cu vârste între 25 și 64 de ani din Ciacova vor putea beneficia de testare gratuită pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. Caravana CLARA va ajunge în localitate sâmbătă, 21 noiembrie, iar testarea se adresează în special persoanelor vulnerabile sau celor care întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor medicale.