Gabriel Oprea a demisionat, miercuri, din funcţia de vicepremier pentru a putea prelua funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Mandatul său de interimar la MAI expiră peste 3 zile.
Hodrologii au emis, miercuri, o avertizare cod galben de inundaţii pentru mai multe râuri din sudul ţării. Se vor depăşi cotele de atenţie pe râul Jiu, Gilort, Motru şi Olt, dar şi pe afluenţii acestora.
Guvernul Ponta III este în stand-by. Cu toate că a primit suficiente voturi în Parlament, miniştri nu îşi pot începe activitatea pentru că preşedintele Traian Băsescu nu a semnat încă decretele de numire, iar parlamentarii PDL şi cei ai Partidului Mişcarea Populară au contestat noul Cabinet la Curtea Constituţională a României (CCR).
Președintele Traian Băsescu a declarat, marți seara, că va respecta deciziile anterioare ale Curții Constituționale și va numi toți miniștrii atunci când condițiile vor fi îndeplinite.
Liderul PNL, Crin Antonescu, și-a dat demisia din funcția de președinte a Senatului. Anunțul a fost făcut, marți, în plenul Parlamentului, la ședința în care se discuta validarea noului guvern a lui Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta a prezentat marți Parlamentului componența noului Guvern, fără a ține seama de varianta lansată de președintele Traian Băsescu.
Opt inculpaţi în dosarul „Transferurilor” au fost condamnaţi definitiv, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti. George Copos, Mihai Stoica, Cristi Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Jean Pădureanu, Gică Popescu şi Gheorghe Neţoiu au primit între trei şi şase ani de închisoare cu executare.
Curtea de Apel București a decis marți arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Dan Radu Rușanu. Decizia este definitivă.
Medicii din judeţul Galaţi primesc un avion SMURD care le va uşura mult munca. Aeronava medicală va deservi cinci judeţe, dar va fi folosită şi la misiuni transfrontaliere.
Premierul Victor Ponta a anunțat luni după-masa componența noului Guvern, după ce a semnat acordul pentru guvernare cu UDMR. Astfel, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea, Daniel Constantin și Kelemen Hunor sunt propuși pentru posturile de vicepremieri. Vedeți lista completă cu miniștrii propuși de Victor Ponta pentru noul Guvern.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole și proiecții, dar și la petreceri.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
1