Cei treisprezece inculpați în dosarul ”Loteria II”, printre care se numără și Gheorghe Copos și Camelia Voiculescu, au fost achitați, joi, de Tribunalul București. Aceștia au fost acuzați de manipularea pieței de capital.
Fostul senator Sorin Roșca Stănescu a fost eliberat condiționat din închisoare, după ce a executat aproape nouă luni din pedeapsa de doi ani și patru lui pe care a primit-o în dosarul ”Rompetrol”.
Victor Ponta a desemnat-o pe Rovana Plumb, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, să exercite atribuţiile de preşedinte al partidului, până când premierul se va întoarce în țară. Anunțul a fost făcut, miercuri, de Liviu Dragnea. Astfel, Rovana Plumb va reprezenta Partidul Social Democrat la ședințele de coaliție.
Oamenii de știință au descoperit dovada ce atestă încrucișările care au avut loc între omul de Neanderthal și omul modern în urmă cu aproximativ 40.000 de ani, în urma analizelor efectuate asupra unui fragment de maxilar descoperit în Peștera cu Oase, localizată în sud-vestul României.
Președintele României a semnat, luni, decretul de numire a lui Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar al Guvernului României. El va rămâne în funcție pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor de prim-ministru de către Victor Ponta.
Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății, a anunțat, luni, că țara noastră va avea cel mai mic preț european la medicamente, de la 1 iunie. El a precizat că au fost purtate discuții cu CE și FMI, dar și cu producătorii și distribuitorii, iar procedura de reducere a prețurilor a fost finalizată.
Premierul Victor Ponta a anunțat că a primit aprobarea medicilor turci care l-au operat pentru externare, dar îi cere președintelui să îi încredințeze atribuțiile sale vicepremierului Gabriel Oprea pentru o perioadă de 28 de zille.
Începând de la 1 septembrie, deputații își vor înregistra prezența electronic. Anunțul a fost făcut de către secretarul Camerei Deputaților, Nicolae Mircovici.
Vineri dimineață a început ședința în care se dezbate și se votează moțiunea de cenzură inițiată de PNL împotriva Guvernului Victor Ponta. La ședința de la Palatul Parlamentului participă 364 de senatori și deputați, dintr-un total de 554 de parlamentari.
Președintele României, Klaus Iohannis, a avut o întâlnire, joi, la Bruxelles, cu premierul Marii Britanii, David Cameron. Cei doi au discutat despre posibilitatea ca Regatul Unit să iasă din Uniunea Europeană, Iohannis susținând că o eventuală ieşire a Marii Britanii din uniune ar rezulta într-o slăbire atât a UE, cât şi a Marii Britanii.
Turism
Unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Europa, Catedrala din Köln, va putea fi admirat contra cost începând din această vară, după ce autoritățile germane au decis introducerea unei taxe de acces. Măsura a stârnit reacții puternice atât în rândul localnicilor, cât și al turiștilor.
Ştiri din Timiș
Mii de timișoreni au mers în noaptea de sâmbătă spre duminică la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din centrul orașului. Lumina Sfântă de la Ierusalim, adusă cu avionul, a fost împărțită și de ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului.
Ştiri din Timiș
Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan, transmite în Pastorala de Paști un mesaj centrat pe speranță, iubire și biruința vieții asupra morții. În mesajul adresat credincioșilor, ierarhul vorbește despre sensul Învierii ca promisiune a veșniciei și îndeamnă la apropiere, iertare și solidaritate între oameni.
Azi în Timișoara
Duminică, 12 aprilie, puteți vizita târgul din centru. Paște liniștit! Hristos a Înviat!
Ştiri din Timiș
Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns sâmbătă seara în Timișoara, fiind adusă de la București și preluată de reprezentanții eparhiei. Aceasta urmează să fie împărțită în toate parohiile din oraș și din județ, pentru slujba de Înviere.
Eveniment
Un adolescent de 14 ani, elev și membru al clubului de fotbal Ripensia, și-a pierdut viața alături de tatăl său în urma unui accident rutier petrecut pe centura de nord a Craiovei.
Sănătate
Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson este marcată anual pe 11 aprilie, dată care coincide cu ziua de naștere a medicului britanic James Parkinson, cel care a descris pentru prima dată această afecțiune în 1817. Scopul acestei zile este creșterea gradului de conștientizare, susținerea pacienților și promovarea cercetării în domeniu.
Eveniment
Accident produs sâmbătă, 11 aprilie, în jurul prânzului între Comloșu Mare și Teremia Mare. Din primele informații, mai multe persoane au fost rănite și transportate la spital. UPDATE 2. O femeie a murit