Florin Iordache, fost ministru al Justiției, celebru pentru Ordonanța de Urgență 13, este în prezent președintele Comisiei Speciale pentru Sistematizarea, Unificarea și Asigurarea Stabilității Legislative în domeniul Justiției. Acesta a cerut și obținut extinderea competențelor comisie astfel în cât toate actele normative care au legătură cu Justiția să treacă pe la el.
Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în privința raportului MCV pentru România, că acesta reprezintă un semnal de alarmă de care coaliția de guvernare trebuie să țină cont. Dacă acțiunile Guvernului și Parlamentului vor continua în aceeași direcție ca și până acum, țara noastră va face pași înapoi în lupta împotriva corupției, este de părere șeful statului.
Doi bărbați, cetățeni brazilieni, au fost reținuți pe Aeroportul Otopeni sub suspiciunea că ar transporta substanțe ilegale. Suspiciunile autorităților au fost confirmate de examenul cu raze X. Cei doi brazilieni transportau în cavitatea stomacală substanțe ilicite, care, după eliminare, au rezultat într-o cantitate totală de 1.537 grame de cocaină.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara oferă publicului încă o modalitate de a descoperi expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”, într-un format digital: un tur virtual accesibil de oriunde, ca alternativă de vizitare în perioada Sărbătorilor Pascale.
Ştiri din Timiș
Un vagon al trenului Regio 2029 Timișoara Nord – Arad a fost retras din circulație după ce un călător a descoperit o colonie de ploșnițe printre scaune. CFR Călători susține că este un caz izolat și anunță dezinsecții repetate și măsuri suplimentare.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a semnat, după doi ani de licitații și contestații, contractul pentru 21 de noi stații de încărcare pentru mașini electrice. Investiția de 3,1 milioane de lei cu TVA trebuie finalizată în 11 luni.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat documentația tehnico-economică pentru realizarea unui nou pod pe drumul județean DJ 609A, la Ghizela, după ce actuala structură a fost încadrată într-o stare tehnică ce nu mai asigură condiții minime de siguranță pentru circulație.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat documentația tehnico-economică pentru asfaltarea unui sector de 7,75 km din drumul județean DJ 682J, investiție menită să îmbunătățească accesul rutier și să asigure condiții mai bune de trafic pentru locuitorii din Margina, inclusiv pentru localitatea Bulza, în prezent izolată din punct de vedere al legăturilor rutiere directe în județ.
Ştiri din Timiș
A fost atmosferă de sărbătoare în centrele de zi ale Fundației „Pentru Voi” din Timișoara, unde beneficiarii au primit pachete cu produse tradiționale pentru masa de Paște.
Eveniment
Intervenție a poliției, marți seară, în Piața Mărăști, după ce doi bărbați s-au luat la bătaie în urma unei certe. Unul dintre ei a ajuns la spital.
Ştiri din Timiș
Campania filantropică „Împreună de Paști”, derulată de departamentul „Zâmbet pentru inimă” al A.S.C.O.R. (Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România), filiala Timișoara, a ajuns la final.