O femeie a fost sancționată cu 1.000 de lei de Poliția Animalelor din cadrul Poliției Locale a Municipiului București, pentru că și-a abandonat câinele de rasă pitbull la periferia Sectorului 5. Ulterior, stăpâna și-a motivat gestul prin faptul că nu mai are suficient spațiu. Este prima amendă aplicată Poliția Animalelor în București.
Controversata OUG 114/2018 este un izvor nesfârșit de probleme. Unele modificări făcute asupra legislației privind achizițiile publice au atras atenția Comisiei Europene, care a avertizat deja autoritățile române că ar putea fi încălcat Acordul de Parteneriat 2014-2020. Nerespectarea acestui acord poate duce la tăierea finanțării din fonduri europene și la corecții financiare. Prin OUG 114, au fost eliminate controalele din partea Agenției pentru achiziții publice asupra documentaţiilor de atribuire. Vezi cum îi îndemna Eugen Teodorovici pe primari să depună documentații fără avize și ce altă Ordonanță de Urgență este în pregătire.
Polițiștii de la transporturi efectuează miercuri peste 1.000 de percheziții pe colete trimise prin corespondență, acestea vizând traficul cu tutun prelucrat și eludarea plății accizei la bugetul de stat, a anunțat miercuri Poliția Română, care subliniază că a beneficiat de sprijinul Poștei Române și a Direcției Regionale Vamale București.
​Auzim tot mai des despre deraieri și despre lungi întreruperi ale circulației pe magistralele feroviare, iar lucrurile se leagă fiindcă infrastructura românească este un dezastru. Unele poduri feroviare cedează, altele sunt în stare critică, iar pe la Grădiștea, între București și Giurgiu, trenurile nu mai trec din 2005. În articol puteți citi despre câteva dintre cifrele care arată de ce stăm atât de rău și cât de subfinanțată este o rețea care va putea fi modernizată doar cu multe miliarde de euro și mai ales cu un plan de care guvernanții să se țină.

Eveniment

FOTO. Doi rangeri, bătuți și amenințați cu moartea după ce au prins hoți la furat de lemne, în Timiș
Doi rangeri ai Administrației Parcului Natural Lunca Mureșului au fost bătuți și amenințați cu moartea, joi seara, după ce au prins hoți de lemne în aria protejată, pe raza județului Timiș. Cei doi au scăpat după ce s-au baricadat în mașină și au reușit să plece. 3

Ştiri din Timiș

România, printre țările UE cu cei mai mulți tineri care nu muncesc și nu sunt în educație sau formare. Vestul țării se apropie de media europeană
O analiză realizată de Consilium Policy Advisors Group, citată de Edupedu.ro, pe baza datelor furnizate de Eurostat și OECD, indică faptul că România se află într-o situație considerată „alarmantă” în ceea ce privește participarea tinerilor la educație și piața muncii.

Cinema

Filmul săptămânii: „Drama”, o comedie romantică despre un secret care poate schimba totul înainte de nuntă
Recomandarea de film din această săptămână este „Drama”, o poveste despre un cuplu aparent fericit, jucat de Zendaya și Robert Pattinson, care este pus la încercare atunci când un secret neașteptat iese la iveală chiar înainte de nuntă.

România

De marți se va aplica reducerea accizei la motorina, timp de trei luni
Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care se va aplica reducerea accizei la motorina standard cu 30 de bani/litru (fără TVA) și, în același timp, contribuția de solidaritate pentru companiile din sectorul energetic. Măsurile se aplică de marțea viitoare. 2

Ştiri din Timiș

Până la 100.000 lei pentru proiecte culturale dedicate tinerilor din Timișoara
Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara a lansat programul de finanțare „Tineret în acțiune” 2026, prin care sunt susținute inițiativele culturale propuse de tineri sau dedicate acestora. Programul își propune să încurajeze implicarea tinerilor în viața culturală a orașului și dezvoltarea de proiecte cu abordări și teme actuale.

Ştiri din Timiș

Primăriile din Timiș care elimină sălile de jocuri ar putea primi finanțări pentru școli
Primăriile din județul Timiș care decid să închidă sălile de jocuri de noroc ar putea beneficia de finanțări din partea Consiliului Județean Timiș, bani ce ar urma să fie direcționați către investiții în educație, a anunțat astăzi Alfred Simonis. 1

Capitală Culturală

Festival de teatru școlar, în limba germană, la Timișoara
Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) organizează cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Școlar și de Tineret de Expresie Germană, proiect cultural-educațional dedicat „promovării limbii germane și dialogului intercultural prin intermediul artei teatrale".

Ştiri din Timiș

Trafic blocat parțial la Timișoara. Vezi ce zone sunt afectate
Mai multe străzi din Timișoara vor avea trafic restricționat în următoarele săptămâni, din cauza lucrărilor Aquatim și Delgaz. Sunt vizate, între altele, strada Ulpia Traiana, splaiul Peneș Curcanul și străzile Tigrului, Căprioarei, Ioan Inocențiu Klein și Treboniu Laurian.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici