Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica au fost judecaţi în absenţă de conducerea PNL Bucureşti. Organizaţia condusă de Ludovic Orban a analizat cazurile celor doi liberali prin prisma declaraţiilor publice pe care le-au făcut aceştia în ultima perioadă la adresa conducerii partidului.
Apele Dunării vor fi repopulate cu 100.000 de exemplare de specii de sturion ameninţate de dispariţie – moruni, nisetri şi păstrugi –, a căror evoluţie va fi monitorizată cu ajutorul cipurilor pe o perioadă de doi ani, până ajung la vârsta reproducerii.
Noul Cod Rutier ar putea intra în vigoare abia peste două luni, deşi actul normativ trebuia să fie aplicabil de mâine.
Dacă sunteţi nemulţumit de serviciile, tarifele sau aria de acoperire a companiilor de telefonie mobilă sau fixă la care sunteţi abonaţi, puteţi să vă mutaţi la concurenţă, fără să vă schimbaţi numărul de telefon. Serviciul, care se numeşte "Portabilitate", va fi gratuit şi funcţional din 2007.
Aproape 200 de militari din rezerva strategică NATO vor pleca în teatrele de operaţiuni din Afganistan. Potrivit noului şef al Statului Major General, viceamiralul Gheorghe Marin, contingentul de militari români este trimis în Afganistan în conformitate cu înţelegerile anterioare.
Autorităţile încearcă să liniştească populaţia şi anunţă că facturile nu vor fi mult mai mari decât în 2005. De partea cealaltă, asociaţiile de proprietari susţin că românii vor plăti de două ori mai mulţi bani decât iarna trecută.
Un român de 36 de ani a murit în Noua Zeelandă, după ce a fost atacat de doi adolescenţi într-un supermarket.
Partidul Democrat se află în topul preferinţei alegătorilor cu aproape o treime din voturi. Aşa reiese din datele ultimul sondaj de opinie realizat de Insomar.
Un psihopat de doar 25 de ani a deschis focul la întâmplare în cantina colegiului - 20 de persoane au fost rănite şi o tânără a murit. Printre răniţi, sunt şi trei români - unul dintre ei este şi acum în stare critică, dar stabilă.
Ţara Moţilor este gazda celor care vor să se reculeagă la mormântul Crăişorului Avram Iancu. La festivităţi participă preşedintele Traian Băsescu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu şi preşedintele PSD, Mircea Geoană.
Eveniment
Trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore de polițiștii din Timiș, fiind cercetate în contextul unei posibile tentative de fraudare a examenului de rezidențiat organizat duminică, 15 noiembrie, la Timișoara.
Mapamond
Estonia a dejucat o tentativă de sabotaj atribuită serviciilor secrete rusești asupra unui producător de drone. Opt suspecți au fost reținuți, iar premierul estonian avertizează că țara se pregătește inclusiv pentru închiderea frontierei cu Rusia.
Eveniment
Un adolescent de 17 ani, fără permis, a provocat accidentul mortal de la Giroc, după ce a fugit de polițiști. Pasagera de 18 ani a murit la spital. Tânărul a ieșit pozitiv la canabis, iar ulterior i-au fost recoltate probe de sânge. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Mapamond
Parlamentul Bulgariei a interzis creşterea şi sacrificarea animalelor exclusiv pentru obţinerea blănurilor, precum nurcile, vulpile şi şinşilele. Cei care încalcă legea riscă amenzi de până la 10.000 de euro. Măsura urmăreşte să prevină apariţia fermelor de blănuri în Bulgaria. În România, o interdicţie similară, care vizează nurcile şi şinşilele, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.
Ştiri din Timiș
Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara se pregătește să deschidă un bloc operator modern, dotat cu patru săli de operație, inclusiv una destinată neurochirurgiei. Investiția face parte din proiectul de modernizare a unității medicale, pentru care Primăria Timișoara a alocat aproape 60 de milioane de lei din bugetul local.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, care a provocat accidentul mortal de sâmbătă seara, din Giroc, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii timișeni. Adolescentul conducea fără permis un autoturism pe care l-a luat fără acordul proprietarei și nu a oprit la semnalele polițiștilor, încercând să fugă. În urma accidentului, o tânără de 18 ani, aflată pe scaunul pasagerului, a murit. UPDATE. Adolescentul, arestat la domiciliu pentru 30 de zile
7
Lugoj
Șoferii și pietonii din Lugoj trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație. Începând de luni, 16 noiembrie 2026, traficul rutier și pietonal va fi închis complet pe un tronson al Splaiului 1 Decembrie 1918. Restricțiile vor rămâne în vigoare până la 16 mai 2027 pentru desfășurarea unor lucrări de modernizare.
România
În timp ce în majoritatea țărilor europene profesorii, medicii și specialiștii IT se numără printre angajații cel mai greu de recrutat, România are o problemă diferită. Cele mai mari dificultăți de angajare sunt întâlnite în agricultură, silvicultură și pescuit, urmate de învățământ și de funcțiile de conducere, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
5