BUCUREŞTI - Calin Popescu Tariceanu considera ca Adrian Cioroianu a facut o greseala, dar ca scuzele il spala cu totul. Cioroianu face parte dintr-o serie de ministri pe care premierul i-a aparat cu orice pret
BUCUREŞTI - Primul ministru Călin Popescu Tăriceanu pleacă miercuri dimineaţă într-o vizită în Italia, pentru a conveni modul de colaborare cu autorităţile italiene pentru rezolvarea situaţiei create de uciderea unei femei, act de care este acuzat un cetăţen român.
BUCUREŞTI - Ministrul Afacerilor Externe, Adrian Cioroianu, i-a atras azi atenţia şefului statului că şi-a cerut scuze pentru declaraţia neinspirată de săptămâna trecută şi a afirmat că nu renunţă la portofoliul de la Externe, după ce preşedintele Traian Băsescu i-a cerut demisia, luni seară, într-o emisiune televizată.
ROMA - Situaţia securităţii din toate oraşele italiene s-a deteriorat după 1 ianuarie 2007, de când România a aderat la Uniunea Europeană, a declarat primarul Romei, Walter Veltroni, cotidianului Il Messaggero. Veltroni a comentat astfel un raport privind siguranţa în Italia până la 31 decembrie 2006.
TORINO - Agresiunile la adresa românilor se înmulţesc, în Italia. La Torino, un italian a tras asupra maşinii unui român. Bărbatul a vrut să se răzbune pentru o dispută de acum şase ani.
MAE precizează - printr-un comunicat de presă - că programul de lucru cu publicul afişat la consulatele româneşti reprezintă "orarul de primire a publicului în incinta oficiului consular", dar că personalul consular îşi continuă activitatea, muncind adesea mai mult de opt ore.
BUCUREŞTI - Din fabrica Airbus, direct în flota statului român. A costat aproape 40 de milioane de dolari, iar de mâine, A 318 va începe să zboare spre Germania, Franţa sau Spania.
În timp ce afară temperaturile coboară bine sub 0 grade, sute de suceveni şi constănţeni tremură în case din cauza că lucrările la reţeaua de termoficare nu au fost terminate până acum. Oamenii au făcut sesizări peste sesizări, dar fără nici un rezultat. Caloriferele sunt în continuare reci.
SPANIA - Deţinuţii au înşelat victima cu promisiunea unui contract de muncă în Spania.
SPANIA - Asociaţia Imigranţilor din Ţările de Est (AIPE), împreună cu Direcţia de Bunăstare Socială, vor lansa în curând un proiect care vizează integrarea temporară în familii româneşti rezidente în Castellon a minorilor de naţionalitate română aflaţi în custodia Serviciilor Sociale din provincie.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este, pentru mulți români, cea mai așteptată sărbătoare a anului. Dincolo de componenta religioasă, această perioadă vine cu o sumedenie de tradiții și obiceiuri care se păstrează încă, mai ales în micile comunități și în familie. În Banat, dar și în alte regiuni ale țării, Crăciunul continuă să fie marcat prin colinde, mese specifice și gesturi simbolice, transmise din generație în generație.
Sănătate
Ministerul Sănătății anunță că România se confruntă, în această perioadă, cu o intensificare a cazurilor de gripă și alte infecții virale respiratorii, cu răspândire la nivel național. Autoritățile fac apel la populație să respecte măsurile de prevenție și să se adreseze medicului la primele simptome.
Eveniment
Un bărbat din Timișoara a ajuns în arest pentru 24 de ore, după ce a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său.
Capitală Culturală
Un tur pietonal gratuit, dedicat atmosferei de Crăciun, va avea loc la Timișoara vineri, 26 decembrie, în cadrul proiectului Timișoara Free Tours, inițiat de Asociația Turism Alternativ. „Turist la tine acasă - Tur în atmosferă de Crăciun” pornește de la Castelul Huniade.
Eveniment
Un accident rutier produs miercuri dimineață, în jurul orei 10:30, în municipiul Lugoj, a mobilizat mai multe echipaje de intervenție. Două autoturisme au fost implicate, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, iar impactul a provocat și avarierea unei locuințe.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara face un pas important pentru amenajarea unei parcări decente lângă Piața Iosefin. Municipalitatea vrea să cumpere terenul de pe strada Iancu Văcărescu, folosit acum ca parcare improvizată, unde anul viitor ar urma să fie amenajate 50 de locuri de parcare.
Ştiri din Timiș
Aproape 50 de clădiri degradate din Timișoara vor fi supraimpozitate din 2026. Consilierii locali au aprobat majorări între 300 și 500% pentru 47 de imobile aflate în stare avansată de degradare, după verificările făcute de primărie și Poliția Locală.
1
Lugoj
Un tânăr de 26 de ani, cetățean german, a amenințat o persoană cu un obiect tăietor-înțepător în Lugoj. Polițiștii au intervenit, l-au imobilizat și l-au condus la sediul poliției. A fost deschis un dosar penal. Mai mult, tânărul a fost internat într-o unitate medicală de specialitate.