Codul portocaliu de inundaţii emis sâmbătă seară de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a fost ridicat datorită faptului că precipitaţiile căzute şi topirea stratului de zăpadă nu au determinat depăşirea cotelor de inundaţii pe suprafeţe mari.
Ambasada României la Londra are datorii de peste 200 de mii de lire sterline deoarece nu a plătit taxa pentru descongestionarea traficului în centrul capitalei britanice. Potrivit cotidianului The Guardian, locul fruntaş în topul datornicilor îl ocupă reprezentanţa Statelor Unite, cu o datorie de peste două milioane de lire sterline.
Doi dintre liderii importanţi ai traficului de droguri din ţara noastră au fost eliberaţi de o instanţă a Curţii de Apel, pe motiv că nu prezintă pericol social. Traficanţii, un cetăţean turc şi un român, au fost prinşi în flagrant acum două luni de poliţiştii de Frontieră cu 84 de kilograme de heroină.
Mărţişorul (1 martie) este o sărbătoare tradiţională românească a primăverii, a prospeţimii, a bucuriei, a victoriei binelui împotriva răului. Cu această ocazie femeile primesc mici cadouri, obiecte decorative (mărţişoare), legate cu un şnur alb-roşu, ca simboluri aducătoare de noroc şi bunăstare.
Avocatul Cătălin Marian Predoiu a fost nominalizat azi pentru a prelua portofoliul Justiţiei. Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a trimis preşedintelui Traian Băsescu propunerea privind nominalizarea lui Cătălin Marian Predoiu în funcţia de ministru al Justiţiei, a informat Biroul de presă al Guvernului.
O analizã a Bãncii Mondiale a stabilit, iniţial, cã românii plãtesc 385 de taxe pe an, în diferite forme. Dupã aceea, ministrul Economiei şi Finanţelor a anunţat că peste 100 dintre ele au fost anulate de Guvern.
Programul naţional de evaluare a stării de sănătate se va prelungi până la 31 decembrie 2008, a anunţat ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Leul s-a depreciat sever azi, cu doi la sută, faţă de euro, iar cursul de referinţă al monedei unice europene a crescut cu 7,21 bani, la 3,7269 lei, faţă de nivelul de joi, de 3,6548 lei.
Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat azi că premierul Călin Popescu-Tăriceanu va nominaliza în cursul acestei zile noul ministru al Justiţiei.
Mai mulţi primari din toată ţara au fost păcăliţi de un escroc care se foloseşte de numele unei instituţii umanitare. Bărbatul spune că lucrează la Crucea Roşie, contactează primăriile şi cere bani în schimbul unor ajutoare.
Ştiri din Timiș
Două unități de învățământ din Urseni vor fi reabilitate termic și modernizate în cadrul unui proiect cu o valoare totală de peste 3,5 milioane de lei. Contractele de execuție au fost semnate, joi, iar lucrările urmează să înceapă.
Utile
Vineri, august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Au fugit din calea războiului și au lăsat în urmă case, locuri de muncă, prieteni și, uneori, întreaga viață pe care au construit-o. La Timișoara au găsit însă oameni dispuși să-i ajute să o ia de la capăt. Refugiați din Ucraina, Siria și Palestina trec pragul Casei LOGS, unde primesc nu doar sprijin material, ci și consiliere. În spatele cifrelor și statisticilor despre refugiați se află povești de viață impresionante: de la o arhitectă din Kiev care a devenit mediator intercultural, până la un fost profesor de istorie din Odessa, ajuns la 84 de ani să descopere o nouă pasiune – pictura.
Ştiri din Timiș
În 15 august, creștinii ortodocși prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Este ziua în care Biserica amintește trecerea Fecioarei Maria din această viață la cea veșnică, dar și mutarea sa cu trupul la Cer.
Ştiri din Timiș
Orele petrecute în fața ecranelor, munca la birou, condusul sau activitățile în aer liber influențează vederea și, implicit, soluțiile optice de care avem nevoie.
Azi în Timișoara
Vineri vă puteți bucura de mai multe expoziții sau de o petrecere pe Bega.
România
Repornirea sistemului e-Terra a generat un volum foarte mare de solicitări la oficiile de cadastru și publicitate imobiliară din România. Aproape 70.000 de cereri au fost înregistrate într-o singură zi, iar ANCPI a suplimentat resursele tehnice și umane pentru a face față solicitărilor.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a primit două oferte pentru Magistrala Verde, proiect de peste 115 milioane de lei. Printre ofertanți se numără PORR și Tehnodomus, firme implicate deja în lucrări importante din oraș.
6