Dacia va opri de joi şi până pe 12 ianuarie 2009 producţia de maşini. Este cea de-a patra sistare care are loc la fabrica din Piteşti de la sfârşitul lunii octombrie. În plus, 620 de salariaţi care au contracte de muncă pe perioadă determinată, vor fi disponibilizaţi.
După câteva ore de confuzie, privind intrarea în vigoare a noii taxe auto cu o săptămână mai devreme, au apărut şi explicaţiile. Din textul publicat, luni, în Monitorul Oficial lipseşte data la care intră în vigoare noua modalitate de calcul a taxei, dar şi tipul de autovehicule exceptate de la plată.
Romanii vor putea cumpara de la ciobanii din piata numai branza omologata ca produs traditional, pentru a corespunde normelor comunitare. Aceasta este forma sub care micii producatori vor putea sa-si vanda produsele in toata tara si vor fi respectate si normele comunitare in domeniu.
Un norocos a ghicit toate cele şase numere extrase duminică la Loto 6/49 şi va intra în posesia premiului în valoare de aproape 900.000 de euro.
Noaptea trecută, la Torino, în strada Arrivore, a avut loc o scenă desprinsă parcă dintr-un film de groază. Patru ţigani, a căror origine nu este cunoscută încă, au fost agresaţi cu brutalitate de două persoane.
Cunoscuta cântăreaţă de jazz a pierdut vineri dimineaţa bătălia cu cancerul. Anca Parghel a decedat în cursul dimineţii, la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Timişoara.
Secretarul general al PSD, Miron Mitrea, a declarat că, în prezent, este mai uşor de realizat un guvern cu PD-L, decât cu PNL. Potrivit acestuia, este evident că preşedintele Traian Băsescu va susţine o guvernare PD-L.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 13 noiembrie
Vineri, 13 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Ştiri din Timiș

FOTO. ARIS Boutique Hotel & SPA – O experiență boutique în inima Oradiei
ADVERTORIAL. Oradea atrage tot mai mulți vizitatori prin arhitectura sa spectaculoasă, centrul istoric plin de viață și atmosfera care îmbină farmecul unui oraș elegant cu ritmul relaxat al unei escapade de weekend. Pentru cei care își doresc să descopere orașul și să se bucure, în același timp, de o experiență de cazare aparte, ARIS Boutique Hotel & SPA este o invitație la confort, relaxare și ospitalitate autentică.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 13 noiembrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la mai multe proiecții sau spectacole.

România

Comitetul ministerial pentru situații de urgență, convocat din cauza ploilor și riscului de inundații. Sunt vizate și râuri din Timiș
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat joi Comitetul ministerial pentru situații de urgență, după ce Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de avertizări meteorologice și hidrologice de tip cod galben și portocaliu. 1

Sănătate

Timișoara va avea un centru de expertiză pentru boli neurologice rare. Ministrul Sănătății a aprobat certificarea
Timișoara va avea un centru de expertiză pentru bolile neurologice rare, după ce Ministerul Sănătății a aprobat joi, 12 noiembrie, certificarea acestuia. Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Rogobete, care a precizat că, la nivel național, au fost certificate încă trei centre, iar rețeaua României ajunge astfel la 85 de unități recunoscute oficial.

Mapamond

Jensen Huang demisionează din funcția de CEO al Nvidia după scandalul amoros cu implicații de spionaj
Jensen Huang, fondatorul și directorul executiv al Nvidia, și-a anunțat demisia din funcție, într-un moment de criză majoră pentru compania care domină industria procesoarelor pentru inteligență artificială. 1

Ştiri din Timiș

„Cercul Siguranței”. Curs gratuit pentru părinții copiilor cu dizabilități, la Timișoara
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) organizează gratuit cursul „Cercul Siguranței”, un program de educație parentală destinat asistenților personali aflați în evidența instituției, mulți dintre aceștia fiind părinți ai copiilor cu dizabilități. Prin intermediul celor șapte întâlniri săptămânale, participanții învață să înțeleagă mai bine nevoile emoționale ale copiilor, să comunice mai eficient și să construiască relații bazate pe încredere și siguranță.

Ştiri din Timiș

Supraimpozitarea balcoanelor închise? PMT: „Se aplică doar clădirilor construite integral fără autorizație”
Timișorenii cu balcoane închise fără autorizație nu vor plăti impozite duble, clarifică Primăria Timișoara. Municipalitatea precizează și cum pot fi regularizate lucrările, în baza noilor instrucțiuni naționale. 2