Odată cu majorarea cursului de schimb la care se calculează accizele, carburanţii şi băuturile alcoolice se scumpesc cu 3% de la 1 ianuarie. Mai târziu vin ţigările. Cel mai mult creşte taxa auto, cu 11,3%, taxă care a fost deja triplată .
România urmează exemplul altor state şi anunţă ajutor de stat pentru a scoate industria auto din corzi. Astfel, cinci companii din domeniu - Dacia şi alţi 4 producători de componente au promisiunea unor sume alocate de la bugetul de stat, per total ajungându-se la 120 de milioane de euro.
Premierul desemnat, Emil Boc, a anunţat în urmă cu câteva minute că a fost finalizată structura Guvernului. Componenţa viitorul Executiv va fi trimisă sper aprobare Parlamentului.
Preţul la gazul consumat de români este posibil a fi modificat din nou. Anul acesta, tarifele au fost ajustate deja de două ori pe baza creşterii preţului la gazele de import, care este în corelat direct cu cotaţia barilului de petrol.
Ford şi Renault au creut statului român un ajutor de 400 de milioane şi, respectiv, 100 de milioane de euro, sub forma unor garanţii de stat pentru creditele acordate de Banca Europeană de Investiţii. Mai mult, Renault a dorit să se asigure şi în privinţa investiţiei în centrul tehnologic de la Titu.
Dacă nu aveati planuri pentru 21 decembrie şi dacă vreti să aveti un cuvant de spus impotriva războaielor din intreaga lume, tot ceea ce trebuie să faceti este să avetii un orgasm la ora locală 14:04.
Premiul cel mare la tragerea Loto 6/49 de duminică, în valoare de peste 1,1 milioane de lei, a fost câştigat de un jucător care a reuşit să ghicească toate cele şase numere extrase.
Subiectul negocierilor pentru noul Guvern ţine din nou prima pagină a ziarelor. Jurnaliştii au căzut de acord asupra unui lucru: negocierile din acest sfârşit de săptămână sunt esenţiale.
Un incendiu a izbucnit la Palatul Parlamentului, la bucătăria institutiei, în zona Camerei Deputaţilor, la nivelul F1. Şase maşini de pompieri au intervenit. Acolo nu are loc în prezent nicio întâlnire.
Localnicii din Băile Herculane susţin că o fantomă bântuie un hotel din centrul oraşului. Aceştia sunt convinşi că spiritul încearcă să-i îndepărteze pe cei care calcă pragul aşezării.
Ştiri din Timiș
Capturi de ecran care arată mesaje despre posibile controale ale Direcției de Sănătate Publică Timiș, transmise în avans într-un grup intern, au fost publicate în mediul online. Într-unul dintre mesaje, angajații sunt îndemnați inclusiv să verifice perioada de valabilitate a medicamentelor. Reprezentanții DSP Timiș spun că activitatea de control se desfășoară cu respectarea prevederilor legale și că aspectele semnalate vor fi verificate.
Ştiri din Timiș
Din septembrie, Primăria Timișoara reia campania „Curățenia până la bordură”. Șoferii trebuie să elibereze temporar parcările de pe străzile vizate, altfel riscă amenzi de până la 1.500 de lei. În situații excepționale, mașinile pot fi chiar ridicate.
Eveniment
Un tânăr de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi agresat sexual o fată de 16 ani. Incidentul ar fi avut loc într-o zonă izolată din apropierea orașului Făget, iar polițiștii au fost sesizați câteva zile mai târziu de reprezentantul legal al minorei.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește mutarea Liceului Tehnologic „Ion I.C. Brătianu” în clădirea fostului Liceu Azur, de pe Calea Martirilor. În imobilul din Piața Huniade ar urma să fie relocate clase ale Liceului „William Shakespeare”.
3
Ştiri din Timiș
Timișoara marchează Ziua Internațională a Tineretului printr-un eveniment dedicat creativității, artei și conexiunilor dintre tineri. Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) organizează, în 12 august, la Casa Tineretului, o nouă ediție a Youth Summer Fest. Participarea este gratuită.
1
Sănătate
Persoanele alergice la ambrozie pot avea, în anumite situații, reacții și după ce consumă unele fructe, legume, condimente sau plante medicinale. Fenomenul poartă numele de sindrom de alergie orală, cunoscut și sub denumirea de sindrom polen-alimente, și apare atunci când organismul reacționează la proteine similare cu cele din polenul de ambrozie, explică specialiștii de la Asociația Română de Educație în Alergii (AREA).
1
Ştiri din Timiș
Intervenție dificilă pentru salvamontiști în Cheile Rudăriei, unde un tânăr s-a aventurat la aproximativ 20 de metri înălțime, cu șlapi, fără echipament de protecție și fără experiență în escaladă sau alpinism. În momentul în care nu a mai putut înainta sau coborî, acesta a cerut ajutor.
Ştiri din Timiș
O plasă de protecție agățată de firul de contact a dat peste cap circulația feroviară, duminică seară, pe Magistrala 100, între Tapia și Găvojdia. O drezină pantograf a intervenit pentru remedierea deranjamentului.