Mulţi l-au considerat un trădător. Cel mai important defector din lagărul sovietic se află şi azi sub protecţie în Statele Unite. După 29 de ani, Pacepa face prima declaraţie la o televiziune din România.
„Mi-e greu să cred că au trecut 29 de ani de când m-am rupt de comunism şi 18 de când a fost impuşcat tiranul din cauza căruia am fost obligat să-mi părăsesc ţara natală. Parcă a fost ieri. La 22 iulie, Ceauşescu m-a chemat la Neptun, şi mi-a ordonat să organizez asasinarea duşmanului său principal, Noel Bernard, directorul programului în limba română a Europei Libere. Asta mi-a umplut paharul. În toţi acesti ani în care am lucrat pentru Departamentul de Informaţii Externe am comis fapte reprobabile, ca orice securist, dar nu am fost implicat în omoruri”, spune Pacepa.
După defectarea lui Pacepa, Ceauşescu nu a mai pus piciorul în Occident. Pacepa a colaborat cu guvernele SUA şi ale altor ţări NATO împotriva serviciilor de spionaj ale blocului sovietic. Ceauşescu a ordonat să fie omorât imediat. Au fost cel puţin patru tentative. Eşuate. Lovitura pentru Ceauşescu a venit în 1987. Volumul „Orizonturi Roşii” a prezentat adevărata faţă a regimului comunist.
„Nu îmi este usor să vorbesc unor ascultători ce sunt îndoctrinaţi şi azi de autorităţile si politicienii ţării cu ideea că cei care au sprijinit lupta Statelor Unite şi NATO împotriva comunismului şi-au trădat ţara”.
„Am plătit însă cu două condamnări la moarte dreptul la liberă exprimare, şi nu renunţ la el. Nu, nu sunt o mumie cu vată-n nas, cum mă prezintă şi azi unele posturi de televiziune din Bucureşti. Trăiesc, şi mă străduiesc să-mi onorez atât ţara adoptivă cât şi pe cea natală”, a declarat Pacepa.
Pacepa a vorbit şi despre tentativa de asasinare a familiei sale rămase în ţară de către securitate. “În noaptea de 21 Decembrie 1989 am primit un telefon de la şeful comandamentului pentru România ce fusese constituit de urgenţă în Departamentul de Stat al SUA. “V-au arestat fata, domnule general,” am auzit de la celălalt capăt al firului. “Au luat şi pe soţul şi socrii Danei,” a adăugat interlocutorul. “În patru maşini.” Dana, Radu, şi părinţii lui au fost transportaţi de Securitate la Călăraşi, unde li s-a dat de înţeles ca vor fi împuscaţi şi cadavrele lor vor fi depuse la graniţă spre a simula că au vrut să fugă din ţară. Acolo i-a prins vestea cea mare. Când au auzit la radio că Ceausescu a fugit, cei 20 de securişti care-i păzeau au dispărut ca şobolanii. Reîntorşi la Bucureşti, Dana şi Radu au constatat că masina Securităţii, care fusese parcată în faţa casei lor 11 ani, a fost de asemenea abandonată,” spune Pacepa în interviu.
Ion Mihai Pacepa a transmis şi un mesaj tinerei generaţii din România. “Uniţi-vă! Noi, cei care am dărâmat trecutul, nu ne-am putut uni în văzul lumii. Voi, cei ce construiti viitorul, puteti. Uniţi-vă! Numai uniţi veţi putea reconstrui România. Numai uniţi veti putea curma corupţia din viaţa politică şi din aparatul de stat. Numai uniţi veti putea elimina din Parlament pe cei care trăiesc şi azi în trecut. Numai uniţi veti scăpa de Vadimistii care ameninţă că vor linşa pe cei ce vor îndrăzni să expună crimele comunismului. Numai uniţi veti putea debarasa ţara de cei care ascund, de cinci decenii, crimele Securităţii tot aşa cum Kremlinul ascunde de 44 de ani rolul KGB-ului în asasinarea unuia din cei mai populari preşedinţi ai Statelor Unite. Uniţi-vă! Luaţi viitorul în mâinile voastre. Faceţi din Bucureşti un nou Petit Paris, şi transformaţi România într-un alt epicentru al Europei. Vă doresc, din inimă, succes cât mai deplin.”
Trimite articolul
Xffff tare Pacepa, ia auzi ce spune ca cei de la KGB tin ascuns de 44 de ani adevarul despre moartea lui JFK. Uite ca poate odata o sa aflam si noi ce rusi l-au linshat sau ce americani platiti de Rusia au facut una ca asta. Oricum tare chestia
tradator.a vandut toate secretele romanilor nu a comunismului unor straini.sincer eu l-as spanzura si astazi
dupa ce la slugari cu abnegatie pe ceausescu si-a gasit alt stapin mai gros la portofel iar peste ani se lauda cu fapta lui mareata mai da si indicati pretioase altora da chiar si lecti de moralitate tinerilor , individul este un jeg uman care nu merita nici o atentie din partea noasta
are dreptate pacepa! habar nu aveti voi cei din romania ce greu e sa fii obligat sa pleci si sa te usuci de dorul tarii natale.si mai ales sa auzi ca situatia se deterioreaza acolo in loc sa fie mai bine!
acest tradator si-a vandut tara si secrete de stat americanilor care se cred invincibili dar acest “imperiu” se va prabushi sub actiunea propriei greutati. individu asta pacepa ar trebui executat shi pus in centru sa fie scuipat de fiecare om care trece pe langa hoitu lui de sobolan tradator
acest lingau,a dus-o bine in romania pe vremea dictaturii si acum are pretentii de milioane de $ pe care trebuie sa-i fie returnati pe motiv ca i-a fost confiscata averea.daca era cinstit ,de unde a putut stinge asa avere pe vremea aceea ?
de ce-l tin americanii ?ca le-a fost de folos.cum le-a fost de folos ?a tradat…
un escroc de care nici nu merita sa ne pierdem vremea sa-i pomenim numele.
buna seara am citit comentariele la adresa domnului pacepa, oare cei care isi permit sa faca aceste afirmatii si sa insulte erau pe lume pe vremea aceea??
individul a fost servil atunci asa cum erau toti sau poate 99% daca aveai alte idei prietenii, colegii de munca, vecinii se asigurau ca sa iti fie bagate mintile-n cap.
ceea ce am inteles eu din mesajul tovarasului este ca noi avem libertatea de a spune lucrurilor pe nume.
nu cred ca au fost de fata la splendidele zile care au urmat dupa fuga lui. nu regret vechiul regim.dar pentru mine este un tradator. lui i-a fost bine si atunci si banuiesc ca si acum. sa stea acolo unde e si sa ne lase in pace. nici macar in gindurile cele mai sumbre nu mai vreau sa-mi amintesc de ce a fost, de faptul ca aproape 20 milioane de oameni au suferit si mai mult. regret ca spun aceste lucruri, dar asta e ce simt. nu are ce cauta acasa si nici macar sfaturi nu are voie sa dea. spionii , indiferent de ce parte a baricadei sunt, sunt tot spioni, si nu e ca in filme.realitatea este cruda.
daca te prindea tovarashu doamne iarta-l te facea harcea-parcea 🙂 ti-ai vandut tara americanilor care au facut lovitura de stat din 89 impreuna cu rushii pentru a face din republica socialista romania o piatza de desfacere sper k istoria se va repeta:) shi atunci vei fi considerat dushman al poporului pt. k asta esti traiasca p.c.r.
cativa sunteti prosti de imi este rusine sa spun ca sunteti oameni ca si mine. probabil ca nici nu sunteti oameni ci niste aplaudaci si aparatciki ce au auzit de la parinti ce bine era atunci. normal ca erea bine pentru ca daca nu gandeai aveai totul si sunt absolut sigur ca la partea cu gandirea stati si voi si parintii vostri foarte prost.
vorbim de pacepa, nici macar nu stiti cine a fost si ce a facut exact. a vandut tara nu stiu cui sa faca piata de desfacere…sigur. romania era minunata inainte de 1989, adica mincam sanatos salam de soia si ne caleam ciu frigul din apartamente si daca il pupam in cur pe vasile seful nostru activist primeam si o butelie mai usor. imi este jena sa ma numesc roman si om laolalta cu astfel de oameni ca voi.