Panourile vor avea un element comun, principal – o poartă secuiască, şi vor fi montate pe terenuri aparţinând consiliilor locale sau pe terenuri private luate în comodat pe o perioadă de 20 de ani.
Cele opt panouri vor fi instalate în localităţile Bicfalău, Chichiş, Ilieni, Doboli de Jos, Hăghig, Aita Mare, Oituz și Augustin. Acţiunea de amplasare a panourilor va începe luna viitoare şi va costa 60 de mii de lei. Banii vor fi alocaţi de Consiliul Județean Covasna.
Un prim panou inscripţionat “Ţinutul Secuiesc”, a fost montat la ieşirea din Braşov în localiatea Chichiş, în august 2007. La mai puţin de o săptămână de la montare, panoul a fost demontat de Societatea de Drumuri Naţionale, la ordinul ministrului Transporturilor Ludovic Orban, pe motiv că nu respecta poziţia din autorizaţie şi era amplasat la mai puțin de şapte metri de la axul șoselei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!