Data de 24 iunie nu a fost fixată întâmplător ca zi a nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Potrivit Sfintei Scripturi, zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl său, a tămâiat în sfântul altar – loc în care numai arhiereul intra o singură dată pe an, în luna a șaptea, ziua a 10-a (cf. Levitic 16, 29). Această lună din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie și alta din octombrie. Având în vedere cele descoperite în Sfânta Scriptură, Sfinții Părinți au rânduit ca ziua zămislirii Sfântului Ioan să fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de naștere.

„«Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare ca Ioan Botezătorul» (Matei 6, 11).

Cuvintele de mai sus, rostite de către Domnul nostru Iisus Hristos și consemnate de sfântul apostol și evanghelist Matei, subliniază personalitatea prorocului, Înaintemergătorului și Botezătorului Domnului, Ioan, a cărui naștere, la data de 24 iunie, o cinstește toată Biserica.

Termenul «mare» folosit de Mântuitorul nu se referă aici la statura fizică înaltă, impunătoare a sfântului Ioan Botezătorul, ci la amplitudinea sa morală, teologică, profetică, socială și martirică, la înălțimea cugetării sale duhovnicești și la vocația sa ascetică.

Părinții sfântului Ioan, Elisabeta, înrudită cu Sfânta Fecioară Maria și Zaharia, preot la templul din Ierusalim, l-au dobândit pe acest prunc minunat prin credință curată, nădejde neîmpuținată și rugăciune stăruitoare. Astfel, pe când slujea la templu, Zaharia s-a învrednicit de o anghelofanie și arhanghelul Gavriil i-a prevestit că Elisabeta, soția sa, «va naște un fiu și-l vei numi Ioan …, și acesta va fi, mare înaintea Domnului» (Luca 1, 13-15). «Măreția» sfântului Ioan rezultă din episodul legat de punerea numelui său. Obiceiul locului era ca pruncul nou născut să poarte numele tatălui său, însă mama sa a spus că el se va numi Ioan, fapt confirmat mai apoi și de preotul Zaharia prin scrierea numelui Ioan pe o tăbliță.

Sfântul evanghelist Luca descrie, la rândul său, un moment impresionant legat de întâlnirea sfintei Elisabeta cu Sfânta Fecioară Maria, din care rezultă în mod clar că Ioan nu este un copil obișnuit. «Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei și Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt» (Luca 1, 41).

Doi dintre profeții perioadei dinainte de Hristos, Isaia și Maleahi, văzători cu duhul, scriu despre rolul sfântului Ioan Botezătorul în istoria mântuirii neamului omenesc, ca înaintemergător al Domnului și pregătitor al omenirii pentru primirea lui Mesia.

Isaia profețește că Ioan va activa în pustiu (40, 3-4), iar Maleahi arată că acest profet este trimis de Dumnezeu «și va găti calea înaintea feței Mele …» (3, 1).

Iosif Flaviu, cunoscut istoric evreu, în lucrarea sa «Antichități iudaice», depune o mărturie de foarte mare importanță despre sfântul Ioan Botezătorul. Astfel, el scrie că Ioan «era un om ales, care îi îndemna pe iudei să cultive virtutea și să fie drepți unul față de altul, arătându-și evlavia față de Dumnezeu prin intermediul botezului […]. Deoarece mulțimea se aduna pretutindeni în jurul lui (așa de uimitoare era puterea de pătrundere a cuvintelor sale), Herodes s-a temut că prin marea lui autoritate asupra oamenilor poate să-i ademenească pe supușii lui spre revoltă».

Așadar, prorocii care au profețit cu sute de ani înainte de Hristos, sfântul evanghelist Luca și Iosif Flaviu, cel mai important istoric evreu al antichității, apreciază că Ioan Botezătorul este ca un înger al lui Dumnezeu trimis pe pământ, că misiunea sa se va derula în pustiu, că este «mare» înaintea Domnului și «om ales» să pregătească spiritual poporul pentru venirea Mântuitorului.

«Iar copilul – menționează Luca evanghelistul – creștea și se întărea cu duhul» (1, 80). Creșterea și întărirea sa nu erau doar din punct de vedere fizic, trupesc ci mai ales duhovnicesc și intelectual.

Din fragedă pruncie, sfinții săi părinți i-au așezat în suflet virtutea dragostei de Dumnezeu și frumusețea negrăită a rugăciunii, acasă și la templul din Ierusalim, l-au instruit întru cunoașterea scrierilor sfinte și l-au sprijinit să-și împlinească misiunea de Înaintemergător al Domnului.

«Și a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel» (Luca 1, 80). Pustiul Iudeii și al văii Iordanului a fost locul potrivit pentru întărirea sa duhovnicească, prin aspre nevoințe, rugăciune și meditație, misiunea sa fiind de a-i chema pe conaționali la pocăință adevărată, pentru a fi vrednici să-L primească pe Mântuitorul lumii.

Viețuirea curată și sfântă a prorocului pustiei, L-au impresionat pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care a afirmat că Ioan, Botezătorul Său, este cel «mai mare bărbat născut din femeie», adică mai presus de Moise și Ilie.

La rândul său, Ioan Botezătorul mărturisește, cu pilduitoare smerenie, că Iisus trebuie să crească, «iar eu să mă micșorez» (Ioan 3, 30). Așa vorbește un om al lui Dumnezeu, un om sfânt, «pentru că Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este pe pământ pământesc este și de pe pământ grăiește. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor» (Ioan 3, 31).

Sărbătoarea nașterii Sfântului Proroc Înaintemergător și Botezător Ioan este o frescă în imagini care ilustrează purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de familie și de soții credincioși, nădăjduitori în Dumnezeu, cu viață curată și iubitori de rugăciune.

Sfântul Ioan Botezătorul, rămâne, peste veacuri și milenii, un adevărat model pentru copiii și tinerii care sunt în căutarea unui țel în viață, dispuși să accepte sacrificiile, să se desăvârșească prin cultură și prin respectarea valorilor morale, care nu înțeleg să se afirme în carieră doar pentru sine, călcându-i în picioare pe ceilalți, ci se împlinesc prin echilibru duhovnicesc, smerenie, bun simț, credință și fapte pilduitoare de viețuire creștină”, explică Preot dr. Ionel Popescu.

Sânzienele

Sânziana este o plantă erbacee din familia Rubiaceae. Sânzienele, cu florile ce pot avea două culori: albe şi galbene, cresc prin fâneţe şi livezi, pe marginea drumurilor, prin păduri şi pe lângă garduri. Florile, frumos mirositoare, tulpinile, seminţele şi rădacinile au numeroase utilizări în medicină şi cosmetica populară.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni şi foarte rele, lovindu-i pe păcătoși cu “lanţul Sânzienelor”, pot stârni din senin vijelii, pot aduce grindină, lăsând câmpul fără de rod şi florile fără de leac. Sărbătoarea Sânzienelor care marchează mijlocul verii, era considerată a fi şi momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.

În ajunul sau în ziua de Sânziene se foloseau practici şi obiceiuri de divinaţie, de aflare a ursitei şi a norocului în gospodărie. Se spune spre exemplu că o coroniţă împletită din flori de Sânziene şi aruncată pe acoperişul casei poate indica soarta proprietarului. Se considera că omul va trăi mult în cazul în care coroniţa rămânea pe casă sau că va muri repede atunci când coroniţa cădea.

Fetele strângeau flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea care premergea sărbătoarea, pentru a-şi visa ursitul. În unele zone fetele îşi făceau coroniţe din Sânziene pe care le lăsau peste noapte în grădini iar dacă dimineața le găseau pline de rouă, era semn sigur de măritiș.