Vizita ministrului român de externe în Libia se circumscrie uneia dintre orientările actuale ale politicii externe a României, care constă în relansarea şi revigorarea relaţiilor cu statele arabe.
Momentul cel mai important al vizitei ministrului român de externe în Libia a fost primirea de către Moammar Al-Kadhafi. Primele întrebări adresate de liderul lui Mihai Răzvan Ungureanu au fost ce mai face România şi ce face preşedintele.
Moammar Al-Kadhafi a preizat că se bucură de faptul că ţara noastră şi-a păstrat încrederea în Libia după 1989.
Liderul crede în prietenia cu România şi crede că discuţiile între ministerele de externe pot duce la revigorarea relaţiilor bilaterale. Şeful diplomaţiei de la Bucureşti i-a prezentat lui Moammar Al-Kadhafi un mesaj scris din partea preşedintelui Traian Băsescu.
Liderul s-a declarat impresionat de cuvintele preşedintelui României. Mihai Răzvan Ungureanu i-a oferit şi un cadou lui Al-Kadhafi, un cuţit de vânătoare din oţel dur, gravat, dat fiind că liderul este pasionat de acest sport. Şeful diplomaţiei române a subliniat că ţara noastră apreciază direcţia politicii externe a Libiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!