Vicepreşedintele comisiei, deputatul liberal de Cluj, Horea Uioreanu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că mâine este convocată Monica Macovei, ministrul Justiţiei, iar miercuri va veni în faţa comisiei de abuzuri procurorul-şef al DNA, Daniel Morar.
Uioreanu a declarat că audierile au la bază sesizările omului de afaceri Dinu Patriciu şi ale primarului Constanţei, Radu Mazăre. Aceştia au reclamat nereguli în timpul cercetării penale. Ministrul Justiţiei, Monica Macovei, va trebui să ofere lămuriri şi în ceea ce priveşte procesul de revendicare a casei părinţilor săi.
Deputatul liberal a declarat că Dinu Patriciu a sesizat Comisia de Abuzuri asupra faptului că documente cerute de DNA şi care au fost depuse de reprezentanţii companiei sale la Departamentul Naţional Anticorupţie au apărut apoi ca probe în procese împotriva companiei sale, Rompetrol. Horea Uioreanu a precizat că este vorba despre procese cu fraţii Iancu, care controlează rafinăria RAFO Oneşti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!