Asta afirmă Loteria Română, într-un comunicat de presă în care se precizează că documentaţia referitoare la tranzacţie a fost controlată în mai multe rânduri de organele de specialitate abilitate, care au constatat că nu există fapte de natură penală.
Loteria Română declară că a achiziţionat din surse proprii din reţeaua ANA ELECTRONIC un numar de 38 de spaţii comerciale în suprafaţă totală de 6.786 mp, în valoare de 5,1 milioane Euro, respectiv 746 Euro pe metru pătrat. Toată activitatea privind oportunitatea, necesitatea, comparaţia de preţ, negocierea, contractarea şi perfectarea documentelor s-au efectuat cu respectarea strictă a prevederilor legale, în aceste condiţii tranzacţia fiind supusă aprobării Adunării Generale a Acţionarilor Companiei Naţionale Loteria Româna SA.
Referitor la aspectele sesizate în presă în cursul zilei de 19 ianuarie 2006, facem cunoscut faptul că, începând cu data de 18 aprilie 2005, la solicitarea DNA, Loteria Română a pus la dispoziţie documentele care au stat la baza încheierii acestor contracte în vederea probării că tranzacţiile s-au efectuat respectând cerinţele legale în materie.
Precizăm că toată documentaţia referitoare la această tranzacţie a fost controlată în mai multe rânduri de către organele de specialitate abilitate, actele întocmite în urma acestor controale arătând că legislaţia a fost întocmai respectată şi că nu se reţin fapte de natură penală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!