Sociologul britanic şi ideologul primului-ministru al Marii Britanii, Lordul Anthony Giddens, a vorbit zilele trecute despre aplicabilitatea modelului social european în România.
“Reformă şi inovaţie” este mesajul pe care îl transmite social-democraţilor români. “Cred că social-democraţii români ar trebui să se îndrepte spre modernizare, altfel cred că vor pierde suportul electoral de care au nevoie”, mai afirmă Giddens.
Un avertisment al recunoscutului sociolog este acesta: România mai are nevoie de încă 10 ani pentru a încheia o etapă a tranziţiei care să permită şi celor săraci să se implice în dezvoltarea ţării. Anthony Giddens este Lord de Southgate, profesor de sociologie la Universitatea Cambridge şi fost decan al London School of Economics.
Giddens este considerat cel mai influent sociolog britanic de la John Keynes încoace. Doctrina sa, “a treia cale”, o combinaţie între liberalism şi socialism, a fost însuşită de Tony Blair, Gerhard Schroeder şi parţial chiar de Bill Clinton.
(Alexandru Macoveiciuc)
Citiți principiile noastre de moderare aici!