Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), în colaborare cu Ministerul Finanțelor, va lansa platforma digitală eLicitațiiANAF, destinată publicității și vânzării online a bunurilor sechestrate în materie fiscală și penală, precum și a celor intrate în proprietatea privată a statului.
Potrivit instituției, noua platformă face parte din procesul de modernizare și digitalizare a administrației fiscale, fiind finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Sistemul va deveni disponibil începând cu 30 martie 2026 și va permite accesul facil al publicului la informații despre bunurile scoase la vânzare.
Până în prezent, valorificarea acestor bunuri se realiza exclusiv prin licitații fizice organizate la sediile organelor fiscale. Noua platformă introduce posibilitatea participării online, într-un sistem considerat mai rapid, transparent și accesibil.
Președintele ANAF, Adrian Nica, a declarat că lansarea eLicitațiiANAF reprezintă „un pas important” în digitalizarea instituției, oferind tuturor celor interesați acces egal la procedurile de valorificare a bunurilor.
Cum funcționează platforma
Platforma este structurată în două secțiuni principale: „Publicitate bunuri” și „Licitație bunuri”. În prima etapă, bunurile sunt promovate timp de 30 de zile, perioadă în care pot fi consultate informațiile și pot fi programate vizionări. Ulterior, acestea sunt transferate automat în secțiunea de licitație, unde procesul se desfășoară online pe o durată de 5, 7 sau 10 zile, în funcție de valoare.
Participanții pot depune oferte, iar sistemul notifică automat ofertanții în cazul apariției unor propuneri mai mari. La final, câștigător este declarat ofertantul cu cea mai ridicată ofertă, conform legislației în vigoare.
Platforma permite vizualizarea bunurilor fără cont, însă înscrierea la licitații necesită un cont în Spațiul Privat Virtual (SPV). De asemenea, sunt disponibile mai multe metode de plată, inclusiv online cu cardul sau prin transfer bancar.
Potrivit ANAF, bunurile scoase la licitație provin din executări silite pentru recuperarea obligațiilor fiscale, din măsuri dispuse în cauze penale sau din bunuri confiscate și intrate legal în proprietatea statului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!