Istoria Patriarhiei

În 1925, Miron Cristea a fost ales primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Prin legăturile sale cu străinii, Patriarhul Miron a extins influenţa Bisericii peste hotare şi a pus bazele Patriarhiei Române chiar în anul în care a fost ales. În egală măsură personaj politic, Miron a fost senator şi prim-ministru. A murit la 71 de ani în Franţa şi a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.

Deşi nu a dorit să devină Patriarh, Nicodim Munteanu a fost ales în fruntea Bisericii Ortodoxe cu două luni înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. După ce regele Carol al II-lea a abdicat, ierarhul a fost supus la numeroase presiuni politice a căror intenţie reală era subjugarea Bisericii. A reuşit totuşi să asigure Bisericii nu numai supravieţuirea, ci şi dezvoltarea. Patriarhul Nicodim a murit la 82 de ani şi a fost îngropat lângă primul Patriarh.

Considerat de poliţia secretă cel mai mare duşman al comunismului, cel de-al treilea Patriarh, Justinian, a lasat moştenire, după 30 de ani de activitate, o Biserică puternică. Pentru că s-a opus regulilor impuse de conducerea ţării, Justinian a fost trimis la Schitul Dragoslavele. Acolo şi-a aflat şi sfârşitul, la 76 de ani. Mormântul lui este la Mănăstirea “Radu Vodă” din Bucureşti.

Justin Moisescu a devenit al patrulea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române în 1977. Ca Patriarh, a acordat o atenţie deosebită activităţii editoriale şi a reuşit să restaureze numeroase monumente bisericeşti. S-a stins la 76 de ani şi a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală.

În 1986, conducerea BOR a fost preluată de Toader Arăpaşu – devenit Patriarhul Teoctist. În cei 21 de ani de activitate, Teoctist a închegat legături cu celelalte culte. La invitaţia lui, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România. Patriarhul Teoctist a murit la 92 de ani, în urma unui stop cardiac. A fost înmormântat în Catedrala Patriarhală.