Cu această medie, Ioana Tăriceanu poate ocupa unul din cele patru locuri vacante de notar public în municipiul Bucureşti.
Soţia premierului a obţinut nota 9,50 la proba teoretică, iar la proba practică a fost punctată cu 9,70. Ea a precizat că va depune totuşi o contestaţie pentru nota acordată la examenul teoretic, de 9,50 puncte, deoarece consideră că merita mai mult la această probă.
Reprezentanţii Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România au precizat că nu au stabilit data la care va avea loc repartizarea candidaţilor pe posturile scoase la concurs, dar vor face acest lucru după analizarea contestaţiilor. La acelaşi concurs, deputatul PD Daniel Buda a ocupat primul loc din 96 de candidaţi, la Camera Notarilor din Cluj, cu media generală 9,50. (Ionel Stoica)
Citiți principiile noastre de moderare aici!