Incidentul a avut loc pe 12 octombrie, în jurul orei 18:45. Potrivit polițiștilor, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa cu autoturismul din direcția Alexandria către Roșiori de Vede, nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de vehiculul din fața sa și a intrat în coliziune cu acesta.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au constatat că șoferul figura cu dreptul de a conduce suspendat.
Surse judiciare au confirmat pentru AGERPRES că bărbatul implicat în accident este actorul Toma Cuzin.
Conform informațiilor transmise de IPJ Teleorman, rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost zero. Ulterior, după testarea cu aparatul DrugTest, actorul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, conform legii.
Polițiștii au dispus măsura reținerii acestuia.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, în cadrul dosarului penal privind conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!