Andreea Mihaela D., de 16 ani, din municipiul Târgu Jiu, a adus pe lume, în după amiaza zilei de 5 februarie, trei băieţi. Minora a născut prin cezariană la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, iar doi dintre micuţi au avut 1,900 kg, iar al treilea 1,800 kg.
Potrivit şefului Secţiei Ginecologie, medicul Dumitru Pătrăşcoiu, care a asistat tânăra la naştere, aceasta s-a internat cu doar câteva ore înainte de a intra în travaliu. Tripleţii sunt perfect sănătoşi, însă sunt ţinuţi sub observaţie, la unul dintre incubatoarele secţiei.
Andreea Mihaela este elevă în clasa a X-a la unul dintre colegiile din Târgu Jiu. Fata s-a retras de la şcoală în octombrie, când era în luna a şasea de sarcină.
“A făcut cerere scrisă că vrea să se retragă de la cursuri pe perioada cât va fi însărcinată. Intenţionează să-şi reia şcoala după ce copiii vor creşte un pic, nu vrea să renunţe la studiu”, a declarat Gheorghe Milosteanu, directorul Centrului Maternal din Târgu Jiu.
Andreea Mihaela a crescut într-o familie dezbinată. Părinţii ei au divorţat cu ani în urmă, iar fata locuia împreună cu fratele său de 3 ani, mama sa şi concubinul acesteia, într-o garsonieră la periferia municipiului Târgu Jiu. Andreea a cunoscut greutăţile de mică, dar şi dragostea unui bărbat cu opt ani mai mare decât ea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!