Există diverse studii care au încercat să lămurească originea, dezvoltarea istorică şi semnificaţia diferitor rituri şi ceremonii care fac parte din aceste obiceiuri, pornesc de la modul cum s-a sărbătorit la diferite popoare şi de la data cînd are loc această sărbătore.
Babilonienii au cunoscut foarte devreme calendarul. După calendarul lunar, anul se împărţea în 12 luni. Cele trei zile de întuneric de la sfîrşitul fiecărei luni au trezit din cele mai vechi timpuri un sentiment de teamă faţă de forţele necunoscute ale naturii. Cu timpul, ei au ajuns să acorde o semnificaţie deosebită sfîrşitului de lună dinainte de începerea Anului Nou. Sărbătorirea Anului Nou de către babilonieni a fost consemnată încă din timpul regelui Gudeia, în jurul anului 2400 î. Hr., în cele 11 table ale eposului Ghilgameş, care vorbesc despre mese sărbătoreşti opulente la care oamenii beau must, bere, ulei şi suc de struguri, care curgea rîuri.
La romani, după calendarul vechi, anul nou începea la 1 martie şi cel vechi se termina la23 februarie, ultima zi a acestei luni. Abia în anul 153 î. Hr.se fixează la Roma oficial data anului nou la 1 ianuarie. De fapt, la romani anul nou începea odată cu întrarea în funcţie a noilor consuli. Această dată a oscilat în timpul republicii. Prima reformă a calendarului pare a fi avut loc în secolul VI î. Hr., adică la sfîrşitul regalităţii. La 46 î. Hr., Iulius Caesar introduce calendarul pe care îl folosim şi noi astăzi, în formă modificată de Papa Grigore al XIII-lea, în 1582.
După decăderea Imperiului Roman, dată oficială a zilei de Anul Nou se schimbă iarăşi. În Imperiul Roman de Răsărit, ciclul sărbatorilor de iarnă era prefaţat de Brumalia care dura 24 de zile: îmcepea la 25 noiembrie şi se încheea la 17 decembrie. După Brumalii urmau Saturnaliile, celebrate la începutul mileniului întîi era noastră între 17 şi 23 decembrie, zile dedicate zeului Saturn. În aceste zile se organizau petreceri însoţite de jocuri, se jertfea în mod obligatoriu porcul, se făceau daruri reciproce cu sens ritual de jertfă: seminţe pentru a invoca fertilitatea, păpuşi din lut.
După o săptămînă de la Saturnalii urma cea mai vestită sărbătoare în lumea romană- Calendele lui Ianuarie. Sărbătoarea era dedicată lui Ianus, cel cu două feţe, una spre trecut şi alta spre viitor, zeul luminii şi deschizătorul anului. Ronanii petreceau în fiecare zi diferit. Prima zi era încărcată cu numeroase practici rituale şi cerimoniale:se trimeteau daruri, petreceau sărbătoarea cu jocuri, cîntece şi glume. Adoua zi era dedicată petrecilor în cadrul restrîns al familiei. Se jucau zaruri, se consumau multe dulciuri, se făceau pronosticuri meteorologice. A treia zi era dedicată alergărilor de cai şi continuau ospeţele. A patra zi entuziasmul şi plăcerile scădeau treptat, iar în a cincea zi se relua activitatea obişnuită.
Ciclul păgîn al sărbătorilor romane de iarnă, al cărei nucleu îl constituiau Calendele lui Ianuarie, a devenit cu siguranţă popular şi în Dacia datorită intensei circulaţii a oamenilor: legionari în armata romană, negustori, funcţionari. Sărbătoarea legată de Calendele lui Ianuarie a fost foarte cunoscută în Dacia romană şi nu poate fi pusă sub semnul îndoielii, de vreme ce aceasta se desfăşura sub directa supraveghere a autorităţilor civile şi militare, Anul Nou fiind sărbătorit în întregul imperiul.
Biserica creştină porneşte o adevărată luptă împotrva acestei sărbători păgîne şi stabileşte data de 25 decembrie, presupusa zi a naşterii lui Isus. Totuşi sărbătoarea bisericească oficială nu este peste tot recunoscută ca zi a Anului Nou. Am prezentat aceste date pentru a înţelege sensul obiceiurilor noastre şi a anumitor forme în care ele apar.
Astăzi se mai păstrează unele motive saturnalice. Ajunul, noaptea şi cele trei zile ale Crăciunului cuprind numeroase elemente saturnalice: ospeţe înbelşugate, de unde zicala “Crăciunul sătulului şi Paştele fudulului”, tăierea porcilor la Ignat, dată apropiată de începerea saturnalilor romane, abundenţa darurilor, chiar dacă acestea sînt puse pe seama unui moş (Ajun, Crăciun);identificarea principalei măşti care apare în cetele de colindat (turca, capra, cerbul, brezaia) cu regele Saturnaliilor. Numeroase motive de tipul Calendele lui Ianuarie au fost transmise pînă spre zilele noastre. Deşi unele practici specifice Calendelor lui Ianuarie au migrat la sărbătorile în vecinătate (Crăciun, Bobotează), cele mai multe au rămas aici: uratul de viaţă lungă şi noroc; colindatul, al cărui mobil principal este uratul (Pluguşorul din ajun, Semănatul, Sorcova şi Vasilca din dimineaţa Anului Nou).
Deprinderea de a saluta cu mare bucurie venirea anului nou, de a-l întîmpina cu urări, daruri, petreceri, cîntece şi jocuri este străveche şi cunoscută tuturor popoarelor europene. Caracterul esenţial al sărbătorii este bucuria şi încrederea cu care omul întîmpină trecerea de la anul vechi la anul nou, începutul unei noi perioade de vegetaţie, al unei noi etape în viaţa lui şi a sătenilor săi, a colectivităţii în care trăieşte.
În folclorul nostru, ciclul celor 12 zile care formează sărbătoarea Anului Nou este cel mai important ciclu sărbătoresc populal tradiţional, cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări folclorice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!