Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
România
Decizie în Comitetul Politic „informal” al USR: 75% pentru susținerea lui Nicușor Dan

Decizie în Comitetul Politic „informal” al USR: 75% pentru susținerea lui Nicușor Dan

De Cristian Mîrț
la 11 April 2025 09:54 Reactualizat la: 11 April 2025 10:07
5 Comentarii

Decizie în Comitetul Politic „informal” al USR: 75% pentru susținerea lui Nicușor Dan

foto: capturi de ecran
11 April 2025 09:54 Reactualizat la: 11 April 2025 10:07
Comitetul Politic „informal” convocat de lideri ai USR pentru a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul politic s-a pronunțat decisiv pentru susținerea candidaturii lui Nicușor Dan la alegerile de luna viitoare. Lasconi, care nu va mai avea acces la bugetul de campanie, spune, în contrapartidă, că decizia a fost luată într-un mod nestatutar și „bolșevic” și cere organizarea unui „vot universal”.
Scris de Cristian Mîrț - Comitetul Politic „informal” convocat de lideri ai USR pentru a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul politic s-a pronunțat decisiv pentru susținerea candidaturii lui Nicușor Dan la alegerile de luna viitoare. Lasconi, care nu va mai avea acces la bugetul de campanie, spune, în contrapartidă, că decizia a fost luată într-un mod nestatutar și „bolșevic” și cere organizarea unui „vot universal”.

Trimite articolul

X

În comitetul politic, din care fac parte „toți cei care au responsabilitate în partidul USR” – președinți de filiale, parlamentari, primari și lideri de grup în consiliile locale –, decizia a fost clară.

Dintre cei 248 de membri, s-au conectat pentru a vota 225, potrivit lui Dominic Fritz, vicepreședinte USR. Doar 50 au votat „NU”, 7 s-au abținut, iar restul au votat pentru susținerea „singurului candidat pro-european care are șansa să intre în turul 2”.

„75% au votat cu «DA». Au votat ca USR să susțină, ca și alte partide politice și organizații civice, candidatura lui Nicușor Dan pentru președinția României. (…)

Eu mă bucur că o majoritate covârșitoare a confirmat că este un moment critic pentru țară, în care trebuie să punem interesul României deasupra interesului de partid și deasupra unor interese de carieră personală.

Nu este o decizie ușoară, dar este o decizie în primul rând sinceră pentru toți cei care în trecut și în prezent și-au pus și își pun speranța și încrederea în partidul USR. Nu vrem să ducem o campanei mincinoasă. Nu vrem să vă spunem că Elena Lasconi are șanse să intre în turul 2 tocmai pentru că miza este mult prea mare. (…)

Nicușor Dan este un om onest, un om care a dovedit în trecut că ia decizii în interesul comun și un om care în ultimii cinci ani a avut un parteneriat de succes cu USR la Primăria Capitalei. De aceea, avem încrede că în aceste trei săptămâni care urmează ne vom putea mobiliza – membri, susținătorii de partid – pentru Nicușor Dan”, a declarat Fritz.

Împreună cu celălalt vicepreședinte Ionuț Moșteanu, Fritz a lansat un apel către toate forțele politice și civice pro-europene să susțină la rândul lor candidatura lui Dan. Fritz a mai spus că este conștient că acest vot nu înseamnă neapărat trecerea procentelor USR spre Nicușor Dan, ci doar „începutul” unei campanii de promovare.

Cât despre fonduri, potrivit vicepreședintelui USR, partidul a contractat patru împrumuturi pentru susținerea candidaturii lui Lasconi, însă nu s-a atins de bani, iar acum urmează să rezilieze contractele. În următoarele săptămânii, donatorii vor fi direcționați către echipa lui Nicușor Dan.

În orice caz, Elena Lasconi nu va mai avea acces la bugetul de campanie, orice cheltuială trebuind să fie aprobată de Biroul Politic Național.

Lasconi vrea un„vot universal”

Într-o reacție pe pagina ei, imediat după comitet, Lasconi a spus că decizia a fost luată de o „gașcă” de 16 persoane și obedienții lor. Aceasta nu s-a „descurajat” și cere un „vot universal”, deși încă nu știe cum ar putea, din punct de vedere tehnic, să îl organizeze.

„În această seară, o gașcă din USR a făcut o manevrǎ de tip bolșevic. Stalin ar fi mândru de acești băieți!

O gașcǎ din USR a ajuns să încerce să mă elimine, după ce am fost validată de Congres, chiar în plin proces electoral. Este o execuție politică ascunsă sub un formalism de partid. Este un abuz ce au făcut în această seară în Comitetul Politic informal. Repet, informal. Deci, un for nestatutar a supus la vot să susțină un alt candidat. Ireal”.

Ea mai spune că are curaj să facă dreptate „pentru mine, pentru colegii mei, pentru voi”.

Vă reamintim, miercuri, în numele partidului, au vorbit despre „eliminarea” Elenei Lasconi – inclusiv de la conducerea partidului, nu doar din cursa pentru prezidențiale – Dominic Fritz și Ionuț Moșteanu, vicepreședinți ai USR. Aceștia au spus că, în baza sondajelor, doar Nicușor Dan mai poate opri o „finală” Simion-Ponta în turul 2 al alegerilor prezidențiale.

Fritz a mai precizat că a fost convocată o ședință „informală” pentru seara de joi, recunoscând că o ședință propriu-zisă era oricum deja programată pe 24 aprilie, dar că partidul nu ar mai putea aștepta atât.

Lasconi ieșise public și imediat după anunțul colegilor săi să spună „Categoric nu mă retrag”. Aceasta vorbea încă de marți, pe grupurile interne, de „caii troieni” Fritz și Moșteanu. Ulterior, joi după-amiază, înainte de comitet, spunea că îi va da în judecată pe colegii care vor să o „elimine”.

Trimite articolul

X
Taguri:
dominic fritz ,
elena lasconi ,
Ionuț Moșteanu ,
usr
5 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. dap says:
    April 11, 2025 at 10:18 am

    dap, cetateanul german Fritz interfereaza cu alegerile din Romania. probabil la ordinele Ursulei, alt cetatean german. Clotilda n-a mai zis nimic? oare s-a terminat renumararea voturilor de la faza cu umblatul in saci “noaptea ca hotii”, sau “s-a pus batista pe tambal”? avem o “democratie originala”😂, in orice caz.

    Reply
  2. corul_antic says:
    April 11, 2025 at 11:30 am

    important este ca ex candidata Lasconi are doua mari calitati senzationale:
    – prinde greu
    – uita repdede

    Reply
  3. Sebastian says:
    April 11, 2025 at 12:02 pm

    partid neomarxist germano-francez

    Reply
  4. Ionion says:
    April 11, 2025 at 8:05 pm

    Ce să te aștepți de la oameni ca donimic

    Reply
  5. Gelu says:
    April 12, 2025 at 10:28 pm

    Friț e omologul lui Emil Bobu sau al lui Constantin Dăscălescu? Parcă aduce totuși a Tudor Postelnucu, cel care a declarat că a fost un dob…!

    Reply
  6. Cele mai citite știri

    1
    Noile tramvaie din Timișoara vor avea, după ani de zile, condiții propice de mentenanță. Încep lucrările la noua hală
    2
    Miriam Mircea, de la Timișoara la catedra din Elveția: „AI nu va înlocui combinația unică de personalitate, educație și ambiție”
    3
    Pentru tumorile de doar câțiva milimetri, precizia este esențială. Crosul OncoHelp strânge bani pentru două echipamente speciale
    4
    Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
    5
    Teatrul Senzorial din Timișoara caută actori amatori pentru un nou spectacol
    6
    FOTO. Kerwei, sărbătorită cu mult entuziasm la Buziaș
    7
    El Nino urmează să se intensifice și ar putea deveni cel mai puternic din istorie
    8
    Casa de Pensii lansează o nouă platformă online. Ce pot face pensionarii de acasă, fără drumuri la ghișeu
    9
    „Fjord”, filmul lui Cristian Mungiu, este propunerea României pentru Oscar 2027
    10
    Tion vă întreabă: Sunteți de acord cu introducerea uniformei școlare pentru toți elevii?

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?

    Ştiri din Timiș

    Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național

    Eveniment

    Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”

    Eveniment

    Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit

    România

    Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Congres USR la Timișoara. Partidul lui Fritz își alege Biroul Național

    Ştiri din Timiș

    Modificări pe mai multe linii metropolitane, de săptămâna viitoare

    Ştiri din Timiș

    Fundația Wallberg și Organizația Salvați Copiii Filiala Timișoara lansează proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”

    Ştiri din Timiș

    De ce ajung mai rar polițiștii locali pe jos în cartierele Timișoarei? Explicațiile instituției după criticile unui consilier local
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323