Într-un spaţiu larg, cotidianul francez se apleacă aspura represiunii comuniste, un regim totalitar care controla viaţa fiecărui individ, până în cele mai mici intimităţi şi care a reuşit să distrugă încrederea românilor unul în celălalt acum, chiar şi la 20 de ani după revoluţie. Deschiderea arhivelor Securităţii, produsă cu întârziere, a scos la iveală reţelele de spionaj şi mulţi dintre cei care şi-au văzut dosarul au constatat că cei care i-au denunţat au fost prietenii apropiaţi, vecinii sau chiar membri ai familiei.
Le Monde reia istoria unui disident român, Vasile Gavrilescu, care a fost de două ori întemniţat în închisorile comuniste. ”Este un supravieţuitor, un fel de baobab, care rezistă la temperaturi insuportabile”, îl descriu jurnaliştii francezi pe cel care a fost închis alături de elita politică şi culturală a României, ajungând astfel, ironic, ca tocmai în temniţă să primească o educaţie solidă, învăţând până şi limba franceza. La Craiova, alături de viitoarea soţie, Aurora, Vasile pune bazele unei reţele clandestine. Denunţaţi şi arestaţi doi ani mai târziu, Aurora este condamnată la 12 de ani, iar Vasile la 22 de temniţă. “Am avut ocazia să beneficiez de o frumoasă educaţie în închisoare, alături de miniştri, de aristocraţi, de intelectuali, de persoane venite de la Sorbonna şi Oxford”, explică acesta.
Ieşit din închisoare în 1964, în acelaşi timp cu soţia lui, Vasile Gavrilescu o regăseşte pe aceasta distantă. Devine electrician, dar Securitatea îi face viaţa imposibilă. Încearcă să fugă singur, traversând Dunărea, dar este prinspe malul iugoslav şi predat autorităţilor române, contra unui vagon de sare. Este condamnat la şapte ani, iar la ieşire, după trei ani şi jumătate, îşi cunoaşte fiica născută cât el era în detenţie. Începe să scrie, pentru a se elibera de ura faţă de regim.
Pe 23 noiembrie 1972, agenţii de Securitate îi percheziţionează apartamentul, în urma unei scrisori anonime care îl acuză de trafic cu pietre preţioase. Securiştii îi găsesc manuscrisele ascunse bine, pe fundul dublu al unui sertar. În 1985, retrăgându-i-se cetăţenia română, se mută la Paris, cu Aurora şi cei doi copii. Aurora moare în 1991, iar doi ani mai târziu, Gavrielescu revine în România.
La fel ca celelalte mii de victime ale represiunii, vrea să îşi vadă dosarul personal de la Securitate. După ani de solicitări, în noimbrie 2001, îşi citeşte dosarul de 22 de volume din arhivele CNSAS. Angoasele racapătă chip, pentru că află că Aurora semnase un formular de colaborare, iar după eliberarea din închisoare informase Securitate cu privire la deplasările, intenţiile şi scrierile lui. Percheziţia în apartament, descoperirea ascunzătorii cu manuscrise, toate i se datorau. ” Dosarul conţinea lista a 43 de persoane, prieteni, cunoştinţe. colegi, vecini. “Toată lumea din jurul meu colabora. Iar eu eram ca un peşte în acvariu”, comentează Gavrilescu, care a scris17 cărţi, de la autobiografie la poezie, pentru a descrie natura malefică a vechiului “sistem torţionar”.
Trecutul i-a preocupat puţin pe români, iar vechii securişti au astăzi certificat de revoluţionar
Este greu să explici amploarea răului, la 20 de ani după, să restitui cu fidelitate teama, intimidarea şi represiunea poliţiei politice din România. În vremea comunismului, 10.000 de persoane au fost executate fără niciun proces.”A fost o experienţă totalitară unică. Ceauşescu a conceput Securitatea ca pe garda lui pretoriană, poliţia sa secretă nesupusă Moscovei”, explică pentru Le Monde Vladimir Tismăneanu, preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru studiul dictaturii comuniste.
Problema mai mare, tranşează jurnaliştii francezi, este aceea că nici după prăbuşirea dictaturii, românii nu şi-au reglat conturile cu trecutul: ”Puterea a revenit unui vechi cadru al Partidului Comunist, Ion Iliescu, ales de două ori preşedinte. Iliescu a mizat nu pe transparenţă vis-a-vis de crimele trecutului, ci pe uitare. Fără a ţine vreun discurs nostalgic, el a vrut să întoarcă pagina, să o ardă”, . “El are o mare responsabilitate. Nu avea niciun interes să deschidă cutia Pandorei”, este citat în articol Alexandru Gussi, istoric şi consilier al actualului preşedinte, Traian Băsescu. Dar trecutul s-a impus în cele din urmă dezbaterii publice. În 1999 a fost creat CNSAS, fără a obţine însă gestionarea întregii arhive, încredinţată succesorului Securităţii, SRI. ”Trebuie să vină anul 2004 pentru ca România să îşi înfrunte demonii”, când actualul preşedinte, Traian Băsescu, a creat comisia Timăneanu şi a condamnat solemn, în faţa Parlamentului, comunismul.
Deconspirarea Monei Muscă, fost ministru al Culturii, acuzată că a denunţat activitatea studenţilor străini din campusul ei, în 1977, este interpretată de Le Monde ca fiind un gest mai degrabă simbolic, pentru că Mona Muscă avea o reputaţie impecabilă, datorată militantismului ei pentru o lege a lustraţiei.
Întârzierea enormă şi lipsa voinţei de a deschide arhivele Securităţii explică continuitatea la putera a personalului din vechiul regim. “Putem fi în acelaşi timp o dansatoare şi un elefant? Răspunsul este: evident da”, spune trist Germina Nagat, de la CNSAS. Aceasta povesteşte că erau între 10.000 şi 15.000 de ofiţeri de la Securitate la finele anului 1980. Mulţi au obţinut certificate de revoluţionari, care le-au dat privilegii la ieşirea la pensie. Ei sunt în parlament, în presă, în administraţie. Au informat, redactat rapoarte, sau chiar mai rău, au făcut parte din aparatul de represiune. “Am identificat mai mult de 400 de suspecţi pentru torturi şi asasinate. Niciunul nu a fost cercetat. Condamnarea comunismului a fost utilizată doar într-o manieră politică”, spune Marius Oprea, care conduce Institutul de investigare a crimelor comunismului. Din precauţie, soţia şi fiul locuiesc în Germania. “Sunt un tip normal cu o calitate specială: sunt incapabil să uit ceea ce s-a întâmplat familiei mele în trecut”, este crezul lui Oprea. Timp de trei săptămâni, în septembrie, el a parcurs munţii pentru a identifica ţărani împuşcaţi fără proces, la începutul anilor 50. “Comunismul nu a dispărut, el s-a privatizat, Copiii, fiicele, nepoţii ofiţerilor sunt în vârful adminiatraţiilor, întreprinderilor. Este un sistem dificil de cuantificat, de genul mafiot”, explică Oprea.
Unul dintre persoajele cele mai controversate, la adăpostul afacerilor şi al politicii, este Dan Voiculescu, scrie Le Monde în finalul articolului. Proprietar al mai multor posturi de televiziune, el face obiectul unei anchete a CNSAS, care a demonstrat legăturile lui cu Securitatea. Le Monde a încercat să vorbească cu Dan Voiculescu, dar răspunsul biroului de presă a fost scurt: “Subiectul nu ne interesează, nu corespunde strategiei noastre. Trecutul nu este grija noastră”.
Sursa: NewsIn
Citiți principiile noastre de moderare aici!