Stănică şi Creangă consideră că nu se fac responsabili de uciderea lui Ursu şi au adus în instanţă câteva acte medicale prin care încearcă să susţină această teorie. În schimb, avocaţii familiei Ursu spun că acest proces nu este decât o încercare disperată a celor doi colonei de a scăpa de pedeapsă.
În urmă cu doi ani, fostul şef al Direcţiei de Cercetare Penală a Miliţiei, colonelul în rezervă Tudor Stănică şi fostul adjunct al arestului Miliţiei, colonelul Mihail Creangă au fost condamnaţi la câte 11 ani de detenţie pentru că ar fi ordonat uciderea dizidentului Gheorghe Ursu.
Cei doi au fost încarceraţi la sfârşitul anului 2003, după ce au fost daţi în urmărire generală pentru că se ascundeau de autorităţi. Tudor Stănică a fost însă eliberat din motive medicale şi se află în libertate şi în prezent.
Citiți principiile noastre de moderare aici!