Cei mai mulţi locatari ai cartierulului Lăpuş din Craiova, care au rămas fără uşi şi ferestre din cauza deflagraţiei, şi-au petrecut noaptea în casele lor. De teama hoţilor care ar putea să le jefuiască locuinţele, oamenii au refuzat să doarmă în adăposturile puse la dispoziţie de primărie. S-au acoperit cu plăpumi şi au îndurat gerul în propriile case.
Suflul exploziei a avariat şi două şcoli din apropiere. Cursurile au fost întrerupte până luni pentru a permite înlocuirea geamurilor.
Pentru a reface apartamentele distruse, autorităţile au făcut apel la toţi cei care pot da o mână de ajutor. Pentru a acoperi deficitul de geamuri, a fost solicitat şi ajutorul altor prefecturi.
Pe parcursul nopţii, specialiştii de la Distrigaz Sud au săpat mai multe gropi în asfalt pentru a ajunge la conducta de gaz metan fisurată, care se presupune că a fost cauza celor două explozii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!