Sorin Freciu a spus într-un jurnal de ştiri că investitorii vor intra în panică în urma instituirii sechestrului asigurator pe acţiunile societăţii Rompetrol Rafinare.
“Fapta de a disemina prin mass media informaţii false sau care ar putea induce în eroare investitorii este, în mod evident, interzisă de legislaţia în vigoare şi în anumite condiţii poate aduce până la 5 ani de închisoare.” SURSA: Comunicat de presă C.N.V.M, semnat de inspectorul general al Bursei de Valori Bucureşti.
Freciu consideră însă, că suspendarea este o măsură firească, care nu are nimic de-a face cu afirmaţiile sale. Comisia Naţională a Valorilor Imobiliare are programată astăzi o şedinţă în cadrul căreia va fi formulată o poziţie faţă de comunicatul inspectorului general B.V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!