17 persoane au necesitat îngrijiri medicale, dintre care 4 sunt într-o stare gravă, conform şefului secţiei consulare a Ambasadei Române din Austria, Dan Pârvulescu. Românii răniţi au fost duşi la două spitale – unul din Viena, celălalt din Kitze.
Managerul firmei de transport a declarat că la jumătate de oră după producerea accidentului un alt autocar a ajuns la locul accidentului pentru a aduce în ţară persoanele care se aflau în autocar. Persoanele care vor să afle informaţii despre cei aflaţi în autocar pot suna la 021 3160890 interior 101.
Persoanele care nu au fost afectate vor ajunge la Bucureşti, probabil în cursul zilei de azi. Cei aflaţi în autocar erau muncitori în construcţii la firma Bacdelfi. Poliţiştii austrieci nu au stabilit încă cine poartă vina pentru producerea accidentului. Autostrada este blocată pe o porţiune de 7 kilometri în zona unde s-a produs accidentul, iar poliţia nu permite accesul persoanelor în acel loc.
Trimite articolul
Xse mai intampla si din astea…