Noutăţile nu sunt multe la capitolul veniri de noi fotbalişti la Poli Timisoara. Mai mult este vorba de revenirea unor jucători deja aflaţi sub contract cu clubul, şi care au fost împrumutaţi pe la alte formaţii. Este vorba aici de Axente, atacantul plecat pentru a se roda la Oţelul Galaţi, de Iasmin Latovlievici, împrumutat în retur la Gloria Bistriţa, dar şi de Dare Vrsic, jucătorul plecat acasă în campionatul Sloveniei pentru a juca după accidentarea gravă care l-a afectat mai multe luni. Interesant este că toţi jucătorii împrumutaţi de Poli Timisoara nu s-au făcut de ruşine la cluburile unde au activat, mai mult au avut jocuri bune, ceea ce în mod sigur cel puţin, le-a ridicat moralul. La capitolul plecări sigure îi includem pe Cociş şi Nibombe. La veniri îi putem anunţa pe Tameş, plus sârbii Dukic şi Igor Popovic. Deşi s-a vorbit de sosirea israelienilor Menashe şi Golan, mutările nu s-au concretizat încă. Tot la capitolul plecări s-a vorbit foarte mult de cei incluşi în tripleta petrecăreţilor: Bonfim, Dede şi Parks. Fiecare dintre aceştia a fost trimişi să-şi caute echipe, dar nici unul nu a descoperit pe cineva dispus să achite suma cerută de Poli Timisoara. În concluzie, ei se vor întoarce sub comanda lui Petrovic, urmând a li se stabili soarta. Tot pe lista plecărilor au fost puşi Maxim, Claudiu Ionescu, Chiacu şi portarul Supic. La fel, nimeni nu s-a arătat interesat să-i înregimentenze. Supic a avut o serie de abateri disciplinare, Chiacu a jucat destul de slab, a considerat antrenorul Sabău, iar ceilalţi doi au ocupat mai mult banca de rezerve decât au jucat.
Se apropie reunirea echipei Poli Timisoara
Antrenor nou, nume de jucători noi puţine. Mâine, la stadionul Dan Păltinişanu, este programată prima întâlnire dintre proaspăt numitul tehnician la Poli Timisoara, Vladimir Popovic, şi echipa pe care o va antrena, teoretic, pentru următorii doi ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!