Totul va începe cu reunirea lotului, care va avea loc în această seară în jurul orei 19. Clubul va prezenta şi noile achiziţii, Alexandru Bădoiu, jucător ce a ajuns direct în stagiul de pregătire din Austria şi Andrei Cristea. După ce vineri vor mai avea loc antrenamente, sâmbătă, poliştii vor juca primul şi ultimul meci amical de pe teren propriu, în compania prim-divizionarei sârbe, FK Banat Zdrejnanin.
Gazonul de pe Dan Păltinişanu nu a avut de suferit după concertul Shakirei, astfel că el va fi în cea mai bună stare la meciul cu Steaua de sâmbăta viitoare. În altă ordine de idei, Poli II va pleca până în 29 iulie în cantonament la Herculane.
Echipa a doua este coordonata de Alin Artimon, iar staff-ul tehnic este următorul: Iosif Rotariu (antrenor principal), Ilie Rotariu (antrenor secund), Willy Harasim (antrenor cu portarii), Mihai Alexandru (preparator fizic), Ion Blaj (maseur). Lotul formaţiei a doua este constituit din: Baba, Carlaonţ, Seat (portari), Galan, Melinte, Mera, Simion, Luchin, Lelcu, Aldana, Siminic, Ilici, Cosovanu, Juravle, Turcu, Roman, Străuţ, Popovici, Riviş, Dochiţa, Axente, Staicu, Pecarov (jucători de câmp).
Daniel Neacşu
Citiți principiile noastre de moderare aici!