tion.ro Web analytics

După o pauză destul de lungă cei de la ACS Poli reiau meciurile din campionat. Şi o vor face cu un meci dificil, susţinut luni la Vaslui. Antrenorul Valentin Velcea e conştient de partida dificilă pe care o va avea formaţia sa de susţinut luni seara, dar asigură fanii că nu va fi deloc uşor pentru gazde. "Vaslui e o echipă bună, agresivă, a Ligii I şi nu va trata cu indiferenţă acest joc", a declarat antrenorul timişorenilor.
Băgaţi în vacanţă forţată de selecţionerul Victor Piţurcă, fotbaliştii de la ACS Poli mai stau aproape două săptămâni pe tuşă. Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat programarea meciurilor în perioada următoare. Iar Timişoara va juca doar pe 16 septembrie, în deplasare la Vaslui. Deci, timp destul ca Velcea să „regleze” echipa.
ACS Poli-ul lui Valentin Velcea a fost învins pentru al doilea meci consecutiv. Din fericire, a fost doar un amical. Echipa timişoreană a fost învinsă de ex-polistul Alexandru Pelici, cel care antrenează noua echipă reşiţeană CSM Metalul, transplantată în inima Banatului Montan de la Vâlcea, pe locul celor de la Damila.
ACS Poli Timişoara a încasat a doua bătaie consecutivă. Măcar de această dată a fost vorba de o deplasare, la FC Braşov. Scorul întâlnirii a fost 2 – 1 pentru gazde, după ce ex-timişoreanul Cristea a fost călăul elevilor lui Valentin Velcea.
Înfrângerea din partida cu Botoşaniul a rănit în mod sigur orgoliul celor de la ACS Poli Timişoara. Ei pot să recupereze punctele pierdute pe teren propriu în deplasarea din această vineri, de la ora 19.30, la FC Braşov. Partida pare relativ accesibilă, dacă ne uităm la rezultatele ardelenilor din ultimele etape. Antrenorul Velcea e îngrijorat de imboldul de care echipa braşoveană ar putea beneficia odată cu schimbarea antrenorului.
Deşi s-a impus mai greu în rândul suporterilor timişoreni, echipa ACS Poli pare să fie tot mai atractivă pentru spectatori. Parcursul excelent din primele etape, excepţie fiind înfrângerea cu Botoşaniul, au adus în conturile clubului, după trei meciuri pe teren propriu, suma de 372.560 de lei din vânzarea de bilete, respectiv 140.850 de lei din vânzarea de abonamente.
Stadionul „Dan Păltinişanu" devine de la meci la meci tot mai populat. Chiar dacă afară erau peste 30 de grade, 6500 de oameni au venit să vadă derbiul etapei. ACS Poli a întâlnit FC Botoşani. Din păcate, de data aceasta eforturile publicului nu au fost răsplătite şi Timişoara a înregistrat prima înfrângere a sezonului, cu 1 – 0.

Mapamond

Volodimir Zelenski condiționează alegerile de un armistițiu: „Avem nevoie de timp și securitate”
Președintele Volodimir Zelenski spune că Ucraina poate organiza alegeri doar după un armistițiu de aproximativ două luni și garanții de securitate. El a cerut presiuni asupra lui Vladimir Putin pentru încetarea focului, avertizând că fără o pace solidă războiul poate reizbucni. 2

Turism

Românii au luat cu asalt Bulgaria: record istoric de turiști în 2025
Bulgaria a atins în 2025 un record de aproape un milion de înnoptări ale turiștilor români, în creștere cu 8,5% față de 2024 și cu peste 51% față de 2019. Ministrul interimar al Turismului, Miroslav Borsos, a declarat că rezultatele reflectă eforturile de promovare a Bulgariei ca destinație preferată, inclusiv prin participarea la Târgul de Turism al României.

Capitală Culturală

Ștefan Hrușcă aduce primăvara folk la Timișoara
O primăvară de neuitat promite veteranul folkului românesc: Ștefan Hrușcă va reveni în România pentru un amplu turneu sub genericul „Un copac cu flori”. Succesul său la Timișoara nu se dezminte, indiferent de anotimp: dacă cele două concerte de colinde din această iarnă s-au vândut în timp record, în mai puțin de o zi, iar sala Operei a fost mai plină decât oricând, și pentru evenimentul primăverii locurile sunt, cu două luni înainte, aproape epuizate.

Eveniment

Copil de 7 ani, mort după ce a fost lovit de un balot de fân
Un copil de 7 ani din Ighişu Nou, judeţul Sibiu, a murit după ce a fost lovit de un balot de fân. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Sănătate

Revoluție în spitalele din Timiș? Rogobete insistă pe comasare, Simonis și Săndesc vor management unic, dar Fritz respinge consorțiul
Sistemul sanitar din Timiș ar putea intra într-un amplu proces de reorganizare. Prezent, sâmbătă, la Timișoara, Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a vorbit din nou despre comasarea spitalelor din județ, indiferent că se află în subordinea ministerului, a unor primării sau a administrației județene. Cu toate acestea, primarul Fritz respinge ideea consorțiului sanitar. 7

Ştiri din Timiș

Ministrul Sănătății: „Institutul Oncologic din Timișoara primește finanțare europeană și va fi gata în 2028"
Proiectul Institutului Regional de Oncologie din Timișoara face ultimul pas înaintea începerii lucrărilor de construcție propriu-zise. Autoritățile locale și centrale au semnat parteneriatul necesar pentru continuarea investiției, estimată la 1,2 miliarde de lei (aproximativ 240 de milioane de euro), considerată cea mai mare unitate medicală construită în afara Capitalei.

Turism

Parteneriat strategic pentru gastronomie: INP și regiunile Banat, Harghita și Dobrogea își unesc forțele
Un nou pas pentru promovarea patrimoniului gastronomic românesc a fost făcut vineri, 13 februarie, la sediul Institutul Național al Patrimoniului (INP) din București, unde a fost semnat un protocol de colaborare cu reprezentanții celor trei Regiuni Gastronomice Europene din România: Harghita (deținătoarea titlului în 2027), Banat (candidată pentru 2028) și Dobrogea (candidată pentru 2029).

Sănătate

Greva din sănătate, tot mai aproape? Rogobete promite că nu taie salariile
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Timișoara, că nu susține reducerea cu zece procente a veniturilor personalului medical, în contextul în care Federația Sanitas a anunțat că ar putea declanșa greva generală dacă măsura va fi adoptată. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici