Meciul Urseni - Poli ne-a adus tuturor ocazia de a face prima drumeție pe vreme frumoasă, primăvăratică și să stăm mai mult în natură. Așa că am dat mașinile pe biciclete sau pe mersul pe jos. Ne-am întâlnit pe Buziașului și am luat-o la pas spre Urseni, cu bere în rucsaci și multă voie bună.
A fost nevoie de două meciuri pierdute şi un egal scos în ultimele secunde pentru ca ACS Poli să joace în sfârşit ceva. Poate pentru prima dată în acest retur, Timişoara a jucat fotbal. "Trezirea" a venit ca o mănuşă dacă ne gândim că adversari au fost cei de la Damila Măciuca, devenită contracandidată la promovare. ACS Poli a reuşit să joace excelent şi să câştige cu scorul de 2 - 0.
ACS Poli trebuie să depăşească perioada mai slabă şi până la meciul cu Târgu Mureş să câştige tot, spune antrenorul Vali Velcea. "Nu avem timp să suferim, trebuie să mergem mai departe", a declarat el vineri, înaintea partidei de sâmbătă cu Damila Măciuca.
Chiar dacă situaţia de la ACS Poli Timişoara e destul de tensionată, atingând apogeul prin trimiterea lui Dina şi Goge să-şi rezilieze contractul cu clubul, echipa continuă pregătirea pentru meciul de sâmbătă cu Damila Măciuca. Acesta va avea loc de la ora 12, pe stadionul "Dan Păltinişanu".
Două înfrângeri, una cu UTA, în deplasare şi una cu Mioveniul pe teren propriu, un meci câştigat la masa verde cu Alba Iulia, plus un egal chinuit la Slatina, acesta este "palmaresul" lui ACS Poli Timişoara în acest retur. Antrenorul Vali Velcea a analizat şi a decis: Goge şi Dina nu se mai încadrează în strategia echipei şi au fost trimişi să-şi rezilieze contractele de joc.
Primarul Nicolae Robu se declară nemulţumit de prestaţia echipei Politehnica Timişoara din meciul cu FC Olt de la Slatina. Totuşi, Robu le transmite fanilor săi de pe Facebook să fie uniţi şi să susţină în continuare echipa de fotbal finanţată de Primăria Timişoara.
Reprezentanta Timişoarei în liga secundă, ACS Poli, a reuşit să obţină un punct din deplasarea de vineri de la Slatina. A fost FC Olt - ACS Poli 1 - 1, după ce bănăţenii au avut un gol anulat dintr-o fază suspectă şi un punct obţinut dintr-o lovitură de la 11 metri pe ultimele minute ale jocului, în prelungirile partidei.
ACS Poli Timişoara are probleme, traversează o perioadă mai grea, dar valoarea grupului e una bună, a declarat antrenorul ACS Poli, Vali Velcea, înaintea meciului din deplasare de vineri cu FC Olt Slatina. El a mai spus că fiecare fotbalist dă tot ce poate, dar e posibil ca valoarea unora să nu fie peste liga secundă.
Ceea ce trebuia să fie derbiul seriei vest a ligii secunde la fotbal s-a dovedit doar un meci subţire, cu 300 şi ceva de spectatori. ACS Poli Timişoara şi Corona Braşov s-au chinuit să demonstreze că merită să se afle pe primele locuri ale clasamentului. Un joc extrem de slab de ambele părţi, dar braşovenii au fost mai pragmatici şi au înscris de două ori. Timişoara a făcut-o o singură dată.
ACS Poli Timişoara poate beneficia de situaţia mai puţin bună în care se află principala urmăritoare în campionat, Corona Braşov, cu care joacă sâmbătă de la 11 pe "Dan Păltinişanu", şi se poate detaşa în clasament. Antrenorul Velcea e încrezător în forţele echipei sale şi spune că varianta victoriei e singura luată în calcul.
Ştiri din Timiș
Autoritățile au emis Cod Galben de inundații pentru râul Timiș, valabil în intervalul 15 februarie, ora 12 – 16 februarie, ora 12. Sunt vizate sectorul din bazinul amonte S.H. Sadova și afluenții aferenți sectorului aval Sadova – amonte Lugoj.
Sănătate
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a revenit la Centrul Medical „Cristian Șerban” din Buziaș. Este o unitate cu profil unic în România, dedicată copiilor și tinerilor cu diabet zaharat, hemofilie și alte afecțiuni care necesită recuperare complexă.
Sănătate
În România, peste 500 de copii sunt diagnosticați, în fiecare an, cu o formă de cancer. Vestea bună este că rata de vindecare depășește 80%, însă cheia rămâne diagnosticarea timpurie.
Eveniment
Un pompier din cadrul ISU Timiș a demonstrat că spiritul de salvator nu ia pauză nici în timpul liber. Plutonier adjutant Dan-Ioan Hodoroga a intervenit prompt, zilele trecute, pentru a salva un tânăr rănit grav pe o pârtie din stațiunea Kopaonik.
Sănătate
Peste 100 de specialiști în oncologie, diabet, nutriție și boli metabolice au participat la Timișoara la semnarea unui protocol de colaborare care vizează îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu afecțiuni oncologice și metabolice, printr-o abordare interdisciplinară.
Turism
Timp de patru zile, între 19 și 22 februarie, localitatea Kačarevo din Serbia devine capitala slăninii. Acolo va avea loc una dintre cele mai savuroase sărbători gastronomice din regiune – Slaninijada. De aproape patru decenii, festivalul atrage mii de vizitatori dornici să guste tradiția autentică.
Lugoj
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, afirmă că orașul traversează „o perioadă delicată”, recunoscând deschis că dezvoltarea a stagnat în mai multe domenii și că este nevoie de măsuri ferme pentru redresare.
Turism
Rio de Janeiro explodează în muzică și culori: a început Carnavalul, cel mai mare spectacol din lume
Cel mai faimos carnaval din lume, Carnavalul de la Rio, transformă orașul într-un adevărat spectacol de opt zile, plin de care alegorice impresionante, muzică, dans și energie contagioasă.