Derbiul Vestului va face ca jucătorii ambelor echipe să-şi dea sufletul pe teren, iar în tribune, suporterii celor două formaţii să facă senzaţie. Din acest punct de vedere, spectacolul este asigurat. Rivalitatea dintre cele două oraşe, care au marcat istoria fotbalului românesc (Timişoara are 10 titluri de campioană, iar Aradul, 6), ţine de jumătate de veac. Cei mai în vârstă, spun că în anii 60, Aradul era un raion în Banat, al cărui centru era Timişoara. De acolo şi adversitatea arădenilor.
Din punct de vedere timişorean, scandalul a plecat tot din anii 60, de la celebrul meci încheiat 3 – 3, când textiliştii au fost ajutaţi de arbitri, iar suporterii şi studenţii din oraţul nostru, bătuţi de Miliţie… Jucătorii celor două echipe din ziua de azi, nu ştiu ce înseamnă acest joc, dar au fost „înştiinţaţi” ca va fi un meci „pe viaţă şi pe moarte”.
Doar alb-violeţii Oprea şi Bălace au mai jucat în acest duel clasic în urmă cu 4 ani. Mircea Oprea reuşea chiar să marce două goluri pe teren propriu şi unul în deplasare, reuşită ce consemna retrogradarea formaţiei arădene. Bălace a jucat o partidă, 1 – 0 la Arad, dar aşteaptă cu nerăbdare o victorie şi pe teren propriu.
Referitor la lotul echipei timişorene, Olah şi Pleşan, refăcuţi, au mari şanse să joace în derbiul Vestului, în timp ce Gabriel Caramarin va sta cel mai probabil pe margine. Partida va începe la orele 20.45 şi va fi condusă la centru de Augustus Constantin.
Daniel Neacşu
Părerea lui Lăcătuş
Tehnicianul Marius Lăcătuş crede că un meci Poli Timişoara – UTA Arad nu poate rivaliza cu o partidă Steaua – Dinamo, deoarece acestea din urmă joacă mereu pentru primele două locuri, însă a apreciat că jucătorii arădeni nu trebuie să se teamă de meciul de sâmbătă. „Nu văd motivele pentru care să le fie teamă, indiferent de atmosfera din jurul lor, nu se dau puncte în plus şi nici nu se pierd cele din ce s-au adunat până acum. Acest meci nu poate rivaliza cu Steaua – Dinamo, pentru că cele două joacă tot timpul pentru locurile 1 şi 2. Poli – UTA se dispută odată la 3 sau 4 ani, şi poate fi derbyul cel mai important când se va juca la titlu. Sperăm să ajungem acolo. Nu încercaţi să-mi puneţi publicul în cap, pentru că nu reuşiţi”, a menţionat Lăcătuş. Pentru „Fiară”, acest joc, va fi primul Poli – UTA din carieră. Lăcătuş declara la începutul campionatului că i-ar place să se retragă din activitate la meciul retur dintre cele două formaţii.
Trimite articolul
XNu e normal, ca intre Timisoara si Arad sa existe o asemenea rivalitate. Trecutul trebuie sa-l lasam in urma. Eu sunt timisorean 100% si tin cu POLI de cand ma stiu. Sa fim seriosi, nu Aradul e problema noastra, ci Bucurestiul. Hai POLI!
intr-adevar, trebuie sa trecem peste trecut… dar nu trebuie sa-l uitam… iarta, dar nu uita… cel mai important e sa batem sambata pt ca aradenii oricum au fost, sunt si vor fi frustrati…
Timisoara are 0 titluri de campioana! Pe vremea cand timisoara castiga acele “titluri” nu exista campionat national organizat… ci doar campionat regional… inseamna si alea ceva dar nu pot fi comparate cu un titlu national! E ca si cum ai socoti varsta unui om inca de cand era in stadiul de embrion, cu trimitere la maturitatea unui campionat de fotbal in romania. Pronostic pe sambata x2.
Sper sa bata poli pacat ca nu pot sa vad meciul de pe stadion FORZA POLI! si salutari celor de-acasa de pe Bradul zona Stadion.
Timisoara va bate sambat!!!!! sunt sigur … am fost la meciul Poli-Uta acum 4 ani … cand UTA a batut cu 4-3 echipa alb-violeta !! am plans atuncea :(( dar sper sa batem 😀