„Mă întorc cu plăcere la
Buzău, e oraşul meu natal, acolo am debutat
şi la juniori şi apoi la seniori, de acolo am
ajuns la Timişoara. Sper să-mi poarte noroc
mie Buzăul şi nu lui Vlaicu (n.r. fostul lui
coleg, acum la gruparea prahoveană) şi
să învingem Astra”, a spus
Ionescu. Fanii alb-violeţi au avut şi motive
de bucurie, dar şi de tristeţe pe acest
stadion. Au învins într-un baraj de pe
vremea „AEK”, dar şi anul trecut
în campionat, dar au pierdut în urmă
cu două sezoane, atât în campionat,
cât şi în Cupă.
Referitor la întâlnirea din Liga Europa de
la Amsterdam, Claudiu Ionescu a spus: „Nu
avem emoţii pentru meciul cu Ajax, am avut cu
Şahtiorul, dupa aceea, gata! Sigur că un
punct ar fi bun în întâlnirea cu
Ajax, oricât e bine, un punct sau trei, important
este să nu pierdem primul meci”.
Partida FC Timişoara-Astra Ploieşti, din
cadrul etapei a 6-a a Ligii I, se va disputa
duminică, de la ora 21:45, la Buzău.
Citiți principiile noastre de moderare aici!