Persoanele reziliente fac mai bine faţă stresului deoarece prezintă anumite trăsături, precum capacitatea de a reacţiona rapid la stres, maturitate emoţională, capacitatea de a se distanţa de afectele intense. Totodată, ele sunt cele care vor căuta soluții și informații, având abilitatea de a crea relații de sprijin chiar și în timp de criză.

Doar prin ascultare, acceptare și acțiune, putem schimba ce simțim…

Componentele rezilienței

Cercetătorii Wagnild şi Young identifică 5 componente ale rezilienţei:
• Seninătatea sau starea de calm, se exprimă prin tendinţa de a lua lucrurile aşa cum sunt, reducând reacţiile extreme şi având o perspectivă echilibrată asupra vieţii. Fă-ți un scop din a aborda viaţa cu mai mult calm, a fi mai răbdător și a tolera incertitudinea. Nu uita că poți să găseşti părţi bune și în experienţele proaste.
• Perseverența: înseamnă a persista în ciuda adversităţii, a continua lupta, a rămâne implicat, a nu renunţa, a da dovadă de autodisciplină.
• Încrederea în sine: abilitatea de a conta pe sine, de a-ți cunoaște punctele forte dar şi limitele.
• Capacitatea de a da sens: de a realiza că în viaţă sunt scopuri de atins, că există lucruri pentru care merită să trăieşti.
• Solitudinea existenţială, adică prezenţa unui sentiment de libertate şi unicitate, în sensul că parcursul vieţii unei persoane este unic, iar dacă unele situaţii sunt împărtăşite cu alte persoane, există și alte situaţii, pe care trebuie să le înfrunţi singur, cu bine.
Astfel de calități sunt îmbunătățite, susținute și de altruism, optimism şi speranţa.

Ce ȋi face pe unii mai rezilienţi decât alţii?

Oamenii rezilienţi nu știu neapărat cum vor trece peste anumite situaţii, dar ei dispun de moduri de a reacționa mai variate, cognitiv, emoţional și social. Realizează toate acestea pentru a putea să se adapteze, să rămână funcţionali, pentru a fi eficienți în viețile lor mai departe. Cumva, știu că ȋntotdeauna au reușit, ȋntr-un fel sau altul, să treacă peste greutăţi. E ca și când și-ar spune: „știu ce pot și ce nu pot! Am mai trecut prin asta și știu că mă redresez, până la urmă”. Buna cunoaștere de sine conduce la forța de caracter, iar convingerea că poţi realiza și crezi, o consolidează.

Pe de altă parte, dar nu ȋntr-un mod diferit, propria percepţie asupra stresului este foarte importantă. Noi vedem stresul ȋntr-un mod total subiectiv, exact așa cum suntem și noi. Unde văd eu un impas de netrecut, tu poţi să vezi o provocare, o oportunitate care să-ţi asigure o nouă victorie. Pentru că știi, că poţi! Spre deosebire de tine, eu nu am suficientă ȋncredere ȋn mine, iar stresul pe care ȋl resimt se transformă ȋntr-un spațiu periculos, care mă face să cred că voi pierde controlul. Adaptare la stres este diferită, cu reacții și consecințe diferite, atât pentru reziliența de moment, cât și în ce privește somatizarea și apariția diferitelor afecțiuni în timp, la nivelul corpului.

Este oare rezilienţa un atribut cu care ne naștem?

Putem spune că unii au pur și simplu rezilienţă, iar alţii nu? Anii de cercetare ne arată că lucrurile nu sunt chiar atât de radicale. Pentru că, nu este un tipar de răspuns la ameninţarea din mediu, putem afirma despre rezilienţa că se ȋnvaţă. Oamenii au capacitatea de a răspunde bine la adversitate, dar nu toţi dezvoltă pe parcursul vieţii această abilitate. Tipul de temperament și tiparele comportamentele au o mare semnificație în dezvoltarea acestei abilități psihologice.

Georg Kormann, cercetător și sociolog german, spune despre un om rezilient, că poate fi comparat cu un boxer care ajunge la podea, este numărat, se ridică și apoi ȋși schimbă fundamental tactica. Se ridică, are o nouă tactică și crede în victorie! Cei care merg mai departe, nu se vor lăsa doborâţi, nu ȋși plâng de milă și se concentrează pe soluții și mai puţin pe problemă.

Martin Seligman vorbește despre „neajutorare ȋnvăţată”. „Întotdeauna mi se ȋntâmplă numai mie lucrurile astea” ne spunem după o nenorocire, dar monologurile din capul nostru nu sunt oglinda realităţi, ci mai degrabă reacţii emoţionale care provoacă la rândul lor alte reacţii emoţionale ȋn lanţ. Când ȋnvăţăm să recunoaștem caruselul ȋn care ne ȋnvârtim de fapt, putem să ȋl oprim și să ȋnvăţăm cum să ne relaxăm mintea și corpul pentru a fi capabili să căutăm o ieșire.

Invață să vezi dificultăţile ca pe ceva temporar și nu uita că situațiile dificile să te facă mai bun şi mai puternic. Încearcă să tolerezi situaţiile cu un nivel crescut de instabilitate, să te poţi adapta la circumstanţe noi. Dă-ți timp și implică-te în vindecarea ta emoțională după pierderi şi eşecuri. Totodată, învață din propriile experienţe şi din ale celorlalţi.

Cum dezvoltăm rezilienţa?

• Personal, cred că ȋn primul rând flexibilizând și lărgind perspectiva, fiind atenți la dinamic prin care ne uităm la lume.
• Privind și alte puncte de vedere și moduri diferite ȋn care reacţionează alţi oameni, acceptând diversitatea, apreciind și conectându-ne la ceilalți. ”Lasă-te inspirat!”, aș spune…
• Identificând noi posibilităţi, dar și propriile valori, atuurile și slăbiciunile personale.
• Interacţionând cu ceilalţi pentru a ne cunoaște mai bine și a ne recunoaște și accepta propriile limite, prin relația și autenticitatea relației cu cei din jur.
• Și, nu ȋn ultimul rând, ȋnvăţând! Învăţând mereu, din greutăţile vieţii, din durere și renunţări, din greșeli și pierderi, transformând apoi dezamăgirile firești care apar, ȋn pietre de temelie pentru o reușită viitoare!

Lăsați timpul, neprevăzutul și dificultățile ieții să vă construiască mai puternici și mai buni, ca oameni!

Bibliografie:
Viktor Frankl, Omul in cautarea sensului vietii
Seligman Martin, 1991, Learned optimism
Ellis Albert, 1962, Reason and emotion in psychotherapy
Siegel Daniel, 2018, Mintea
Daniel Golleman, Inteligența emoțională
Dweck Carol, 2007, Mindset: The new psychology of success
Berndt Christina, 2003, Rezilienţa și managementul stresului