Cel care, prin sporirea împuşcăturilor pe cap de inamic, a contribuit decisiv la soarta războiului fusese avansat în grad, medaliat şi decorat; dar nu primise mai mult decât cele 150.000 de ruble (puţin peste cinci mii de dolari) ca recompensă pentru rafala-i de geniu.
Bătrânul leningrădean ducea o viaţă modestă, cu pensie şi sporuri de veteran, într-un apartament de două camere; când iată că, la nici patruzeci de ani de la secerarea ultimului SS-ist, nişte investitori germani îi propun afacerea vieţii sale: să îşi valorifice marca! Şi nu licenţa de reproducere a mitralierei Kalaşnikov îi interesa pe reprezentanţii capitalului; nu vreun secret tehnic al legendarei căţele ucigaşe AK-47; nimic concret nu îi cereau bătrânului inginer militar foştii inamici.
Ei voiau să-i cumpere numele! Mai precis, dreptul de folosinţă a numelui Kalaşnikov ca merceonim, ca etichetă comercială. Odată contractul semnat, “Kalaschnikow” urma să devină marca unei game de produse elegante, de la ceasuri, umbrele şi brichete până la cosmetice bărbăteşti, care ar trebui toate să aibă în comun cu Kalaşnikov-arma anumite atribute, mai mult sau mai puţin cuantificabile, precum trăinicia, străşnicia, caracterul fatal…
E lesne să-ţi dai seama de potenţialul comercial al unui atare brand. Căci da: Kalaşnikov era un brand, dinainte ca negustorii din Apus să îi destineze o carieră în lifestyle. Redutabila armă foc-cu-foc fusese nemurită în pelicule Mosfilm şi pomenită în cântece. Kalaşnikov era un simbol al gloriei sovietice, al amintirii războiului cald şi al ameninţării celui rece.
Un brand al comunismului. Sau, mai bine zis, o efigie comunistă, consacrată ca brand în era consumistă. Se întregeşte astfel o vitrină care îi mai etalează pe Gorbaciov, reificat sub formă de vodcă (tocmai el, prohibitorul vodcii în URSS); şi pe Guevara, acest sfarmă-burgheji menit să se-ntindă pe burţile îmburghezite ca imprimeu de t-shirt…
Ca şi în aceste din urmă cazuri, caracterul ideologic al brandului-efigie Kalaşnikov poate fi interpretat contradictoriu: fie ca victorie subversivă a comunismului în epoca “materialismului deşănţat”; fie ca triumf atotcuprinzător al spiritului mercantil al capitalismului, chiar şi asupra adversarilor săi. Însă o privire mai înţeleaptă ar face să conveargă cele două viziuni într-una singură, împăciuitoare şi senină.
Ideologiile sunt basme pentru copii mari. Chiar dacă oficial şi-a închinat invenţia victoriei comunismului ori, cine ştie, înfloririi mustăţilor tovarăşului Stalin; Kalaşnikov şi-a proiectat pistolul-mitralieră ca să-şi salveze camarazii asediaţi de nemţi.
Alfred Nobel, inventatorul de acum un secol şi jumătate al dinamitei, şi-a pus averea în joc ca să instituie un premiu destinat progresului şi păcii, făcând din propriul nume o marcă a ştiinţei şi conştiinţei îmbrăţişate. Mihail Kalaşnikov, inventatorul păgubos al unei arme care i-a salvat conaţionalii, dar care a subjugat apoi jumătate din omenire, ar putea nădăjdui la o izbăvire oarecum similară.
Marea pricopseală a lui Kalaşnikov nu e mulţimea de bani care i-au venit la bătrâneţe, ci ocazia ca numele său să se transforme, dintr-un sinonim al morţii în tranşee, într-un un label al vieţii de huzur.
Citiți principiile noastre de moderare aici!